Ioan 16, 15–23

„Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu va lua și va vesti vouă. Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci, unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puțin și nu Mă veți mai vedea și iarăși puțin și Mă veți vedea, și că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puțin? Nu știm ce zice. Și a cunoscut Iisus că voiau să‑L întrebe și le‑a zis: Despre aceasta vă întrebați între voi, că am zis: Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preschimba în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar, după ce a născut copilul, nu‑și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s‑a născut om în lume. Deci, și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.”

Cereți și veți primi!... dar cum să cerem?

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XI, Cap. XII, 1‑2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 460‑461

„«Vă îndemn, deci, întâi de toate să faceți cereri». Cererea este exprimarea unei dorințe, sau o rugăminte prin care cineva cere iertare pentru păcatele sale prezente și trecute. Rugăciunile sunt cele prin care dăruim sau făgăduim ceva lui Dumnezeu, ceea ce în grecește se spune ε χή, adică făgăduință. (...) Dacă vei făgădui o rugăciune lui Dumnezeu, să nu întârzii a I‑o face. Aceasta se va îndeplini de fiecare dintre noi astfel. Ne rugăm când, renunțând la această lume, facem legământ că vom sluji Domnului cu tot sufletul nostru, după ce am nimicit în noi tot ceea ce este lumesc. Ne rugăm când promitem că, disprețuind onorurile lumești și bunurile pământești, ne vom alipi de Domnul cu inima strânsă și săraci cu duhul. Ne rugăm când făgăduim că vom respecta veșnic cea mai curată neprihană a trupului, cu o neclintită răbdare, sau când făgăduim că vom smulge fără urmă din inima noastră rădăcinile mâniei și ale tristeții aducătoare de moarte. Iar dacă hotărârile noastre slăbesc și, căzând din nou în viciile vechi, nu îndeplinim cele făgăduite, vom fi vinovați pentru rugăciunile și legămintele noastre și se va zice despre noi: «Este mai bine să nu făgăduiești, decât să făgăduiești și să nu te ții de cuvânt». Aceasta, după grecește, se poate spune: «Este mai bine să nu te rogi, decât să te rogi și să nu mulțumești pentru cele primite».”