Ioan 16, 15-23 (Prevestirea Învierii)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu va lua și va vesti vouă. Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Deci, unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puțin și nu Mă veți mai vedea și iarăși puțin și Mă veți vedea, și că Mă duc la Tatăl? Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puțin? Nu știm ce zice. Și a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe și le-a zis: Despre aceasta vă întrebați între voi, că am zis: Puțin și nu Mă veți mai vedea, și iarăși puțin și Mă veți vedea? Adevărat, adevărat zic vouă că voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preschimba în bucurie. Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar, după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. Deci, și voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Și în ziua aceea nu Mă veți întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da.”

Întristarea după Dumnezeu

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 41-42

„(...) Mă rog neîncetat ziua și noaptea, chiar dacă sunt îngreunat de multe păcate, ca binecuvântatul meu stăpân să fie ținut în această întristare mântuitoare, care pe de o parte e cu adevărat stăpână neîndurată a patimilor, iar pe de alta e maica cuviincioasă și slăvită a virtuților. Mă rog ca să fie ajutat de ea să scoată din sine boldul viclean al păcatului.
Căci într-adevăr nici unul din cei ce o închid pe aceasta în adâncul inimii nu mai este atins de săgețile diavolului. Nimeni din cei ce o păstrează pe aceasta în chip nevăzut în suflet nu se mai teme de năvălirile de tot felul ale demonilor. Nici unul din cei ce s-au hotărât să viețuiască împreună cu ea nu se mai alipește de cele văzute. Nici unul din cei ce o au pe aceasta întipărită în viețuirea lor nu se mai întinează de petele celor stricăcioase. Nici unul din cei ce și-au legat gândurile în chip de nedezlegat cu aceasta nu mai îngăduie simțurilor să fie atrase fără rânduială spre cele ce nu se cuvin. Nimeni din cei ce și-au făcut sufletul plin de aceasta nu se mai poate socoti pe sine mai mare ca altul, ci, dimpotrivă, crede că este și se numește mai mic decât oricine. Nimeni din cei ce și-au încins mintea cu ea nu mai alunecă din cugetarea celor dum­ne­zeiești. Nimeni din cei ce și-au sădit-o pe aceasta în ei nu se mai află în neștiința viețuirii dumne­zeiești. Pe aceasta o rodește Sfântul Duh prin sălășluirea Lui în inimile celor vrednici. Pe aceasta singură o știe ca născătoare a bucuriei din Împărăția cerurilor. Căci întristarea după Dumnezeu e în chip limpede sămânță dumnezeiască, al cărei rod copt sunt bucuria și bunătățile veșnice.”

(Pr. Narcis Stupcanu)