Ioan 16, 23–33

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M-ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vor­bești pe față și nu spui nici o pildă. Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le-am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.”

Cere și vei primi!

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXXIII, Cap. XXXIV, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 471-472

„Ghermanus: Credem că izvo­răște dintr-o inimă curată nădejdea că rugăciunile noastre vor fi auzite. Dar noi, a căror inimă este încă înțepată de spinul păcatelor, pe baza căror merite vom putea avea această încredere că vom fi auziți?

Isaac: Mărturiile evanghelice și profetice ne spun că există diferite căi de a fi auzite rugăciunile noastre, determinate de diferitele stări ale sufletului. Va fi auzită rugăciunea care pornește din două inimi unite, precum o dovedesc înseși cuvintele Domnului: «Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru tot ceea ce vor cere, li se va da lor de către Tatăl Meu care este în ceruri». Ai și o altă dovadă de împlinirea rugăciunii, asemănată cu un grăunte de muștar: «Dacă veți avea cre­dință cât un grăunte de muștar, veți spune acestui munte: mută-te de aici și se va muta și nimic nu vă va fi vouă cu neputință». Este auzită, de asemenea, rugăciunea statornică, pe care cuvântul Domnului, pentru stăruința ei, a numit-o îndrăzneală: «Acum zic vouă, că dacă nu pentru prietenie, măcar pentru îndrăzneala lui se va ridica și-i va da cât va avea nevoie». O asemenea roadă o dă și mila: «Închide mila ta în inima săracului, și ea însăși se va ruga pentru tine în timpul deznădejdii». Tot o astfel de dovadă o dă și îndreptarea vieții și milostenia: «Sfărâmă lanțurile neevlaviei, lasă jos greutatea care te apasă». După câteva cuvinte, prin care este mustrată nevrednicia unui post prea aspru, se spune: «Atunci vei chema și Domnul te va auzi și va zice: iată, aici sunt». Uneori prea multele dureri fac să fie auzite cuvintele, precum se spune: «În durerea mea strigam către Domnul și m-a auzit», sau: «Nu-l prigoniți pe cel străin, că dacă va striga către Mine îl voi auzi, fiindcă milos sunt». Vedeți, așadar, în câte moduri se obține harul împlinirii rugăciunii; de aceea nimeni să nu-și piardă nădejdea că va dobândi cele mântuitoare și veșnice.”