Ioan 16, 23–33

„Zis‑a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n‑ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le‑am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M‑ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit‑am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nici o pildă. Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le‑a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le‑am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.”

Cererile noastre din rugăciuni

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XV, 1‑3, Cap. XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 461‑462

„Din aceste patru chipuri de rugăciuni (cereri, rugăciuni, mijlociri, acțiuni de mulțumire - n.n.) se nasc altele, izvoarele lor fiind foarte bogate. (Din cereri se naște căința față de păcate, din rugăciune cu inima curată decurge devotamentul în îndeplinirea făgăduințelor, din mijlociri vine ardoarea milei, iar din acțiunea recunoștinței gândul la binefacerile lui Dumnezeu, la măreția și dragostea Sa pentru noi. Știm că foarte adesea se înalță rugăciuni înflăcărate și se constată că toate aceste categorii pe care le‑am arătat sunt foarte necesare și utile oamenilor, putând să producă sentimente diferite în unul și același bărbat rugăciunile curate și foarte fierbinți, fie că sunt rugăciuni propriu‑zise, cereri sau mijlociri). Prima se pare că se referă în chip special la începători, care simt imboldurile înțepătoare ale remușcării când și‑amintesc de viciile lor. A doua categorie se referă la aceia care s‑au ridicat la oarecare înălțime a minții în înaintarea duhovnicească și în dorința virtuților, a treia îi cuprinde pe aceia care, îndeplinindu‑și făgăduințele prin faptele lor, se simt îndemnați să intervină și pentru alții, din milă pentru slăbiciunea lor. Iar a patra este a celor ce, după ce și‑au smuls spinii păcatului din conștiința și inima lor, liniștiți, răspunzând cu minte fără prihană la binefacerile Domnului și la mila pe care au avut‑o de la El în trecut, pe care le‑o acordă și în prezent și le‑o pregătește pentru viitor, cu inima lor foarte fierbinte sunt răpiți către acea rugăciune aprinsă, pe care n‑o poate nici cuprinde, nici exprima glasul oamenilor.”