Ioan 16, 23-33 (Convorbirea lui Iisus cu ucenicii Săi)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă: Oricâte veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum n-ați cerut nimic în numele Meu; cereți și veți primi, ca bucuria voastră să fie deplină. Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe față vă voi vesti despre Tatăl. În ziua aceea veți cere în numele Meu; și nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi, căci Însuși Tatăl vă iubește pe voi, fiindcă voi M-ați iubit pe Mine și ați crezut că de la Dumnezeu am ieșit. Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume; iarăși las lumea și Mă duc la Tatăl. Au zis ucenicii Săi: Iată, acum vorbești pe față și nu spui nici o pildă. Acum știm că Tu știi toate și nu ai nevoie să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieșit de la Dumnezeu. Iisus le-a răspuns: Acum credeți? Iată, vine ceasul, și a și venit, ca să vă risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine. Acestea le-am grăit către voi, ca întru Mine pace să aveți.”

Dumnezeu așteaptă cererile noastre... pentru că ne iubește

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 391-392

„Grija noastră să ne fie, deci, una singură: să stăruim necontenit în rugăciune și să nu ne supărăm dacă Dumnezeu întârzie cu împlinirea cererilor noastre; dimpotrivă, să arătăm și mai multă răbdare. Dumnezeu nu amână împlinirea cererilor ca să ne refuze, ci o face pentru că vrea să ne învețe să stăruim în rugăciune, pentru că vrea să ne atragă necontenit la El. La fel face și un tată care-și iubește copiii; de multe ori nu împlinește cererea copilului lui, nu pentru că nu vrea să-i dea, ci pentru că vrea să-l aibă prin asta pe copil necontenit lângă el. Cunoscând, deci, acestea, niciodată să nu ne descurajăm, nici să încetăm a ne apropia de Dumnezeu pentru a ne ruga. Dacă pe judecătorul cel crud și fără de milă, care nici de Dumnezeu nu se temea, stăruința femeii l-a silit și l-a făcut să o ajute (Luca 18, 2-8), apoi cu mult mai mult noi, dacă am voi să facem ce a făcut femeia, vom îndupleca spre ajutorul nostru pe Stăpânul nostru cel blând și iubitor de oameni, pe Stăpânul nostru cel milostiv, Care aleargă spre mântuirea noastră!”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLIX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 168

„Să nu contenim nicicând a ne ruga pentru iertarea păcatelor noastre, ci să fim mereu cu sufletul cald și clocotitor. Să nu ne trândăvim, să nu pregetăm a ne ruga, dacă nu suntem ascultați îndată. Poate că Dumnezeu amână împlinirea rugă­ciu­nilor noastre tocmai pentru că vrea să primim plata răbdării și pentru că știe timpul când ne va fi de folos împlinirea dorințelor noastre. Nu ne cunoaștem noi folosul nostru așa de bine cât ni-l cunoaște Cel Care cunoaște ascunsurile ini­mii fiecăruia. De aceea se cuvine să nu cercetăm, să nu iscodim cele făcute de Dumnezeu, ci să-I mul­țumim...” 

(Pr. Narcis Stupcanu)