Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Ioan 17, 18-26 (Rugăciunea lui Iisus)

Ioan 17, 18-26 (Rugăciunea lui Iisus)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 18 Iun, 2021

„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”

Comuniunea

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 97, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 181

„De altfel, chiar din clipa în care ne-a zidit cu trup, Domnul ne-a arătat cât este de necesară oamenilor comuniunea. Când mă gândesc că un mădular nu-i în stare să se ajutoreze câtă vreme e despărțit de celălalt, atunci cum să cred că în treburile vieții eu mă voi mulțumi numai cu serviciile prestate de mine însumi? Nici un picior nu poate umbla singur dacă nu se sprijină pe celălalt; nici un ochi nu poate vedea limpede dacă nu stă în legătură cu celălalt, dacă nu se fixează împreună cu celălalt asupra obiectelor văzute. Auzul e și el mai clar când percepe vocea cu amândouă timpanele urechilor, iar pipăitul e mai sigur și el când se face cu degetele unite. În general, nimic din câte vedem împlinindu-se atât în lumea firii, cât și în a celor făcute cu voie liberă nu se realizează fără participarea celorlalte. Chiar și rugăciunea, atunci când nu are mai mulți părtași, e cu mult mai slabă decât cea săvârșită împreună cu alții, căci și Domnul ne-a făgăduit că va fi de față în mijlocul a doi sau trei credincioși, acolo unde aceștia cheamă numele Lui în același gând (Matei 18, 20). Însăși iconomia mântuirii a luat-o asupra Sa Domnul, ca să împace prin sângele crucii Lui pe cele pământești cu cele cerești (Coloseni 1, 20). Pentru toate acestea, să dorim ca în zilele câte vom mai fi în viață să fim pe pace și să cerem ca și la sfârșit, când vom închide ochii, lucrul să se săvârșească tot în pace. Pentru această pace m-am hotărât să nu cruț nici o oboseală, să nu spun sau să fac ceva nevrednic, să nu mă sperii de lungimea călătoriilor, să nu mă dau înapoi de la nici o oboseală, numai pentru ca să mă învrednicesc și eu să am răsplata făcătorului de pace (Matei 5, 9).”

(Pr. Narcis Stupcanu)