Ioan 5, 17-24 (Tatăl și Fiul)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns, deci, Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele pe care le face Acela, pe acestea le face și Fiul întocmai. Pentru că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, precum Tatăl înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cărora voiește. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinstește pe Fiul nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.”

Persoanele Treimice

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 38, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 90

„Căci, într-adevăr, din Tatăl Se naște Fiul, prin Care au fost făcute toate și de Care e subîn­țe­les inseparabil și Duhul Sfânt, căci nu poți ajunge să te gândești la Fiul, fără să fi fost mai întâi luminat de Duhul. Deci, întrucât Duhul Sfânt, din Care izvorăște asupra creației orice împărțire de bunuri, e în strânsă legătură pe de o parte cu Fiul, cu Care Îl și concepem în chip imediat, dar pe de altă parte e strâns legat și de Tatăl (Care e cauza Lui, căci din El purcede), judecând-o după ipostas, însușirea proprie a Duhului îl situează în urma Fiului și împreună cu Fiul, dar ființa Și-a luat-o prin purcedere de la Tatăl. Căci Fiul e Cel care face cunoscut și pe Duhul Cel purcezător din Tatăl, ca unul Care, fiind singur născut în chip unic, a ieșit strălucind ca o lumină din Lumina cea nenăscută, așa încât, potrivit acestei însușiri distinctive, El nu Se confundă nici cu Tatăl, nici cu Duhul Sfânt, ci Se recunoaște singur după însușirea de care am vorbit.
Cât despre Dumnezeu Cel peste toate, El este singurul Care are ca semn distinctiv și întrucâtva privilegiat al ipostasului Său pe acela de a fi Tată și de a nu subzista prin efectul nici unei cauze și ca atare, datorită acestei însușiri, este și El cunoscut într-un chip cu totul deosebit. Din pricina aceasta, în comunitatea de substanță declarăm că nu se împacă și nu se transmit semnele distinctive care se întâlnesc în Sfânta Treime și prin care se încheagă particularitatea Persoanelor care ne-au fost transmise în credință: fiecare Persoană e înțeleasă în chip diferit, datorită semnelor distinctive particulare, în așa fel încât, cu ajutorul acestor însușiri de care am amintit, se poate descoperi ceea ce separă ipostasele între ele.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)