Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Ioan 6, 35-39 (Voia lui Dumnezeu)

Ioan 6, 35-39 (Voia lui Dumnezeu)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 19 Mai, 2021

„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-ați și văzut și nu credeți. Tot ce-Mi dă Tatăl va veni la Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; pentru că M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis pe Mine. Și aceasta este voia Celui Care M-a trimis, ca, din toți pe care Mi i-a dat Mie, să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.”

Taina Prefacerii Darurilor

Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul IX, 50-54, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 22-23

„Poate vei spune: Eu văd altceva; ce tot îmi spui că primesc trupul lui Hristos? Încă și aceasta ne-a rămas s-o mai dovedim. Cât de multe exemple să folosim pentru aceasta? Să dovedim că nu este ceea ce natura a alcătuit, ci ceea ce binecuvântarea (Domnului) a sfințit și că mai mare este puterea binecuvântării decât a naturii, pentru că prin binecuvântare natura însăși se schimbă. Moise ținea în mână o nuia; a aruncat-o și s-a făcut șarpe. A apucat apoi coada șarpelui și ea s-a prefăcut din nou în nuia (Ieșirea 4, 30; 7, 9 ș.u.).

(...) Ne dăm deci seama că harul are mai multă putere decât firea. Și totuși, încă mai socotim harul ca (fiind) al binecuvântării profetice? Dar dacă o binecuvântare omenească a avut atâta putere încât a schimbat firea, ce vom zice despre sfințirea dumnezeiască însăși, unde operează chiar cuvintele Stăpânului mântuitor? Căci taina aceasta, pe care o primești, se săvârșește prin cuvintele lui Hristos. Căci dacă cuvintele (rugăciunii) lui Ilie prorocul au avut atâta putere încât au făcut să se coboare foc din cer, oare, nu vor avea putere cuvintele lui Hristos să schimbe forma lucrurilor?

Ai citit despre facerea lumii întregi: Fiindcă El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-a zidit (Psalmi 148, 5). Așadar, cuvintele lui Hristos, care au avut puterea de a face din nimic ceea ce nu era, să nu poată ele să schimbe pe cele ce sunt în ceea ce nu erau? Căci doar nu înseamnă mai puțin să dai ființă lucrurilor decât să le schimbi firea. De ce ne folosim de argumente? Să ne folosim de propriul său exemplu și să dovedim adevărul tainei prin exemplul întrupării. Oare s-au petrecut lucrurile potrivit naturii atunci când Domnul Iisus Se năștea din Fecioara Maria? Dacă cercetăm rânduiala firii, a fost dat ca femeia să zămislească împreunându-se cu bărbatul. Este limpede deci că Fecioara a născut în afară de rânduiala firii. Și acest trup, pe care îl avem (la Sfânta Euharistie), este tot din Fecioară.

(...) Domnul Iisus însuși strigă: Acesta este trupul Meu; înainte de binecuvântarea cuvintelor dum­ne­zeiești, altfel se numește pâinea, dar după sfințire devine trup. El însuși îl numește sângele Său; îna­inte de sfințire i se spune altfel, dar după sfințire se preface în sânge. Și tu spui: Amin, adică adevărat este! Ceea ce spune gura, să mărturisească cugetul lăuntric; ceea ce spune cuvântul, să o simtă inima.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)