Istoria creştinismului (CML): Conciliul II Vatican (1962-1965) (II)

La 11 octombrie 1962 s-a deschis oficial Conciliul II Vatican, în prezenţa papei Ioan al XXIII-lea (1958-1963). Au participat 2500 de episcopi, iar dezbaterile au durat până la 7 decembrie 1965. La sesiunea a doua au participat 66 de observatori, între ei şi ortodocşi, reprezentând 22 de Biserici, majoritatea protestante; la sesiunea a treia au participat 75 de observatori, reprezentând 23 de Biserici; la sesiunea a patra au participat 103 observatori, reprezentând 29 de Biserici, între ei şi observatori din partea Bisericilor Ortodoxe. La această ultimă sesiune, au trimis delegaţi următoarele Biserici ortodoxe: Patriarhia Ecumenică; Patriarhia Alexandriei; Biserica Ortodoxă Rusă; Biserica Ortodoxă Georgiană; Biserica Ortodoxă Bulgară; Biserica Ortodoxă Sârbă. În prima sesiune, care s-a ţinut între 11 octombrie şi 8 decembrie 1962, s-a stabilit ca temele să fie reduse de la 70 la 20. S-a discutat pe larg constituţia despre Liturghie, aprobată în anul 1963, şi s-a ajuns la un acord ca, urmând exemplul Bisericii Ortodoxe, Liturghia să fie săvârşită în limbile naţionale. Iniţial, textul schemei privind izvoarele Revelaţiei a fost respins de majoritatea participanţilor, însă conciliul a aprobat o nouă definiţie. Revelaţia cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie este înţeleasă ca manifestarea şi comunicarea lui Dumnezeu adresată omenirii. Se încerca astfel înlocuirea vechii concepţii prea intelectualiste. În legătură cu Sfânta Scriptură, s-a afirmat că ea descoperă adevărul, care a vrut Dumnezeu să fie consemnat pentru mântuirea noastră. Cu toate acestea, nu este exclus ca Biblia să poată conţine erori omeneşti, dar acestea nu pot modifica adevărul revelat. Întrucât în cadrul discuţiilor pe această temă s-a ajuns la o situaţie tensionată între votanţi, a fost nevoie de intervenţia personală şi decisivă a papei, care a instituit o altă comisie pentru elaborarea unei noi scheme. Acest lucru a demonstrat că, deşi se acorda libertate de decizie sinodalilor, papa putea interveni ca autoritate supremă. Tot în această sesiune s-a discutat despre izvoarele Revelaţiei; despre mijloacele de comunicare socială.