Istoria creştinismului (CMXCX): Cultura şi teologia protestantă până în 1870 (IV)

Şcoala raţionalistă protestantă a dat naştere la cele mai multe direcţii, cu cei mai îndrăzneţi teologi. Astfel, a luat fiinţă o orientare raţionalist-vulgară, ilustrată de H. Eberth, Gottlob Paulus ş.a., care afirmă că minunile lui Iisus Hristos sunt fapte pur naturale, o orientare istorico-criticistă, având ca reprezentanţi pe exegeţii W. Gesenius († 1842), Wilhelm M. L. de Wette († 1849), care au căutat să combată critic autenticitatea cărţilor Noului şi Vechiului Testament, şi orientarea hegeliană de stânga a Şcolii din Tübingen, condusă de Fr. Chr. Bauer († 1860), D. F. Strauss († 1874), Bruno Bauer († 1882), Ludwig Feuerbach († 1872) ş.a. Bauer şi Feuerbach au ajuns la concepţii materialiste. Astfel, Fr. Chr. Bauer, aplicând dialectica hegeliană - teză, antiteză, sinteză - la epoca biblică, bucurându-se în vremea lui de succes, s-a străduit să arate că scrierile Noului Testament sunt tendenţioase, izvorâte din ciocnirea iudaismului cu elenismul. După opinia sa, numai câteva scrieri neotestamentare ar data din secolul întâi, iar restul din secolele II şi III. Dacă Strauss spunea, în opera sa „Viaţa lui Iisus“ (Tübingen, 1835), că faptele şi figura lui Iisus Hristos sunt rezultatul unor mituri create de imaginaţia şi evlavia ulterioară a creştinismului, Bruno Bauer afirma că Evangheliile sunt chiar falsificări tendenţioase ale unor impostori, în timp ce Ludwig Feuerbach spunea că întreg creştinismul nu-i decât o divinizare a omenirii, neavând în mod obiectiv nimic divin în el. El interpretează religia creştină ca o înstrăinare a omului de el însuşi, ca o înstrăinare de către om a caracterelor sale esenţiale (bunătatea, puterea, iubirea etc.), atribuite unei fiinţe transcendente imaginare (Dumnezeu). Risipirea acestei iluzii, instaurarea adevărului despre om, coborârea „iubirii“ din planul transcendent al religiei în planul real al vieţii ar constitui, după Feuerbach, condiţia eliberării omului. Dezvăluind „misterul“ idealismului hegelian şi al religiei, Feuerbach a deschis calea pentru dezvăluirea „misterului“ lumii reale, cu alte cuvinte, pentru dezvăluirea contradicţiilor sociale reale care generează înstrăinarea ideologică şi religioasă, problemă pe care însă el însuşi nu a putut s-o rezolve. Din fericire, asemenea teorii au fost de mult abandonate, chiar şi în lumea protestantă, întrucât, în prezent, teologia protestantă a revenit, în genere, la temele iniţiale ale Reformei din secolul al XVI-lea.