Istoria creştinismului (CMXLIII): Viaţa religioasă în Apus în secolele XIX-XX (VI)

În această perioadă, în Biserica Romano-Catolică, sărbătorile cu dată schimbătoare au fost reduse la un număr de opt, iar în unele locuri chiar la patru: Naşterea Domnului (Crăciunul), Învierea Domnului (Paştele), Înălţarea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea). Postul obligatoriu a fost redus numai la vinerile de peste an, miercurea cenuşie şi ultimele trei zile din Săptămâna Mare. Se recomanda însă post complet miercurile şi vinerile din timpul anului, numai cu pâine şi apă seara, ori de câte ori evlavia personală a fiecărui creştin simte această nevoie, însoţit de rugăciune intensă şi frecventă (cel puţin de şapte ori în zi) conform recomandării Mântuitorului: „Rugaţi-vă neîncetat“ (Luca 18, 1). Pentru a menţine şi dezvolta pietatea creştină, Biserica Romano-Catolică a organizat sistematic aşa-numitele „exerciţii spirituale“ sau „meditaţii“, în cadrul unor grupuri de rugăciune, care se întrunesc după un program prestabilit, în şcoli, în săli publice, sau parohiale, rostind de mai multe ori (de regulă, de câte şapte ori) „Tatăl nostru“, „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh...“, „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har...“, „Crezul apostolic“ şi interpretând, de asemenea, diferite imne tradiţionale, după îndemnurile Sfintei Fecioare Maria, care s-a descoperit la Medjugorje, un mic sătuc din fosta Iugoslavie (astăzi Bosnia Herţegovina). La 24 iunie 1981, de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, şase copii, de 9-16 ani, care se plimbau la poalele colinei Podbrdo din Medjugorje, au văzut o siluetă feminină luminoasă pe colină, ţinând un prunc în braţe, în dimensiuni tridimensionale. Ea li s-a adresat în limba croată şi ei au putut să-i vorbească şi s-o atingă. De atunci, timp de 25 de ani, ea a revenit mereu acolo, putând fi simţită numai prin intermediul celor şase vizionari deveniţi din copiii de atunci. Medjugorje este astăzi loc de pelerinaj pentru milioane de credincioşi de toate naţiile.