Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXLIV): Viaţa religioasă în Apus în secolele XIX-XX (VII)

Istoria creştinismului (CMXLIV): Viaţa religioasă în Apus în secolele XIX-XX (VII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 12 Apr, 2008

Pentru a menţine şi dezvolta pietatea creştină, Biserica Romano-Catolică a organizat sistematic aşa-numitele „exerciţii spirituale“ sau „meditaţii“, în cadrul unor grupuri de rugăciune, care se întrunesc după un program prestabilit, în şcoli, în săli publice, sau parohiale. Benedictinii accentuează în exerciţiile lor spirituale mai ales comuniunea cu Hristos, care se manifestă în viaţa liturgică, având ca centre importante mănăstirile Maria Laach şi Beuron, în Germania. În timp ce modelul călugărilor franciscani, al exerciţiilor spirituale, subliniază mai ales iubirea spontană faţă de Iisus Hristos şi Sfânta Fecioară Maria, dar şi faţă de unele elemente naturale: cerul, stelele, păsările, florile, lumina ş.a., cel al călugărilor dominicanii cultivă cultul pentru Hristos-rege. Oratorienii contemplă extatic şi smerit maiestatea divină, în timp ce iezuiţii, prin exerciţiile lor, pun accentul pe gloria lui Dumnezeu, pe ascultare şi pe supunere. O problematică nouă, abordată de Biserica Romano-Catolică în această perioadă, este cea legată de activităţile pentru tineri. În acest sens, au luat fiinţă asociaţii sportive, s-au organizat excursii în cadrul cărora se săvârşeau slujbe bisericeşti în aer liber, cercuri de studii etc., încât mulţi tineri au fost atraşi de viaţa creştină în Anglia, Franţa, Germania, Italia, America, dar şi în alte ţări. La 23 decembrie 1922, Papa Pius al XI-lea a înfiinţat Asociaţia „Acţiunea Catolică“ pe care o defineşte ca fiind „participarea laicilor la apostolatul ierarhic al Bisericii“. Scopurile acestei asociaţii sunt externe şi interne. Din cele interne se pot enumera următoarele: formarea spirituală a membrilor, disciplina şi eficienţa lor, perfecta coordonare a tuturor formelor organizate. Scopurile externe se referă mai ales la activităţile cu caracter social şi caritativ. Aceste scopuri interne şi externe sunt în relaţie unele cu celelalte: „Membri Acţiunii Catolice trebuie să se instruiască mai întâi, pentru ca apoi să poată instrui“.