Istoria creştinismului (CMXLIX): Conciliul II Vatican (1962-1965) (I)

La 11 octombrie 1962 s-a deschis oficial Conciliul II Vatican, în prezenţa papei Ioan XXIII (1958-1963). Au participat 2500 de episcopi, iar dezbaterile au durat până la 7 decembrie 1965, când a fost declarat oficial închis de papa Paul VI (1963-1978). Conciliul a ţinut patru sesiuni, cu o durată de două sau trei luni fiecare, după cum urmează: sesiunea I, între 11 octombrie şi 8 decembrie 1962; sesiunea a 2-a între 29 septembrie şi 4 decembrie 1963; sesiunea a 3-a între 14 septembrie şi 21 noiembrie 1964; sesiunea a 4-a între 14 septembrie şi 7 decembrie 1965. Printr-o enciclică din 29 iunie 1959, papa preciza că „scopul principal al conciliului va consta în promovarea dezvoltării credinţei catolice, reînnoirea morală a vieţii creştine a credincioşilor, adaptarea disciplinei bisericeşti la necesităţile şi metodele timpului nostru“. Într-o altă enciclică din 25 decembrie 1961, erau evidenţiate pe larg scopul şi problemele generale ce urmau să fie discutate: Biserica Romano-Catolică să devină mai eficientă în soluţionarea problemelor cu care se confruntă omenirea; vitalitatea ei să fie mai evidentă; conciliul trebuia să urmărească pregătirea căii care să ducă la unitatea creştină. În opinia părintelui D. Stăniloae, Conciliul II Vatican a vrut să însemne o deschidere a Bisericii Romano-Catolice faţă de aspiraţiile lumii contemporane spre pace, neagresiune şi spre înţelegerea cu celelalte confesiuni şi Biserici creştine, mai ales spre Biserica Ortodoxă, al cărui tezaur doctrinar, spiritual şi liturgic, declară că-l preţuieşte. Pe lângă cei 2500 de episcopi catolici, veniţi din toate ţările catolice din lume, prin eforturile depuse de Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor, au participat şi un număr de observatori din partea altor Biserici, necatolice: Biserica Ortodoxă, Biserica vechilor catolici, Biserica Anglicană, 28 de Biserici şi Confesiuni protestante.