„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Istoria creştinismului (CMXLVI): Cultura teologică în Biserica Apuseană în secolele XIX-XX (II)
În această perioadă, în Apus, cultura teologică s-a dezvoltat în mod special în două direcţii: una strict bisericească, la începutul secolului al XIX-lea, şi alta mai liberală, care a întâmpinat însă destule dificultăţi. Din partida ultramontană sau intransigent catolică, cei mai reprezentativi au fost dogmatiştii: J. Kleutgen († 1883), J.M. Scheeben († 1889); moraliştii: Fr. Linsenmann († 1898), J. Mausbaeh († 1931); istoricii: J. Hergenröther († 1890), A. Janssen († 1890) ş.a. Până la începutul secolului al XIX-lea, Franţa a dat pe cei mai mari teologi, însă lucrurile s-au schimbat şi Germania devine principala şcoală teologică apuseană, unde au luat fiinţă mai multe facultăţi de teologie: la Bonn, Breslau, München, Tübingen ş.a. Spre deosebire de Germania, teologia franceză n-a avut în secolul al XIX-lea învăţământ teologic superior până în anul 1878, când a luat fiinţă Institutul Teologic din Paris. Aici, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, unii profesori au iniţiat curentul modernist. În istorie, s-au făcut remarcaţi L. Duchesne († 1922), U. Chevalier († 1923), J. Zeiller, A. Dufourcq, P. Allard, P. Batiffol († 1929), F. Mourret, Ch. Poulet, L. Bréhier, J. Daniélou, H. Marrou şi mulţi alţii. Biserica Romano-Catolică a înfiinţat în diferite ţări, îndeosebi în Italia, Franţa şi Germania, un număr impresionant de Institute de cercetări: pentru misionari, la Roma, în 1925 şi Müchen, în 1911; pentru arheologia creştină, la Roma, în 1926; un institut medical-misionar la Würzburg, în Germania, din 1922; un institut pentru pedagogie la Münster, din 1921; pentru studii speciale, la Malines în Belgia, din 1920. O preocupare deosebită a Bisericii Catolice din această perioadă a fost editarea operelor Sfinţilor Părinţi, în mod deosebit prin abatele J.P. Migne († 1875), dar şi publicarea unui număr mare de enciclopedii, dicţionare teologice şi reviste de specialitate în limbile franceză, germană şi engleză.