Istoria creştinismului (CMXXVIII): Înfiinţarea Patriarhiei Române (VI)

În şedinţa Sfântului Sinod, din 4 februarie 1925, episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului - Noul Severin a citit apoi Actul de înfiinţare a Patriarhatului ortodox român, în care se sublinia că „poporul român îşi înfiinţează de astăzi înainte, prin propria lui suveranitate politică şi bisericească, Patriarhatul pentru Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-i mitropolitului de Bucureşti al ţării, titlul de patriarh al României, în locul de până aci de primat al României“. După ce au fost arătate şi motivele care îndreptăţeau acest act, Sfântul Sinod, în unanimitate, a adoptat hotărârea de înfiinţare a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi de ridicare a mitropolitului primat la rangul de patriarh. La 12 februarie 1925, propunerea de înfiinţare a Patriarhiei Române a fost pusă în discuţia Senatului, iar la 17 februarie 1925 a fost dezbătută în Camera Deputaţilor. Proiectul a primit în Senat 89 de voturi pentru (2 contra), iar în Cameră a fost adoptat în unanimitate (156 de voturi). Promulgarea legii înfiinţării Patriarhiei Române de către regele Ferdinand I s-a făcut la 23 februarie 1925, fiind publicată în „Monitorul Oficial“ din 25 februarie 1925, sub titlul: „Lege pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun patriarhal“. În baza acestei legi, mitropolitul primat Miron Cristea a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Conform tradiţiei, la 12 martie 1925, Sfântul Sinod a adresat scrisori irenice Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, celorlalte Patriarhate ortodoxe şi tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, aducându-le la cunoştinţă înfiinţarea noii Patriarhii prin consensul unanim al Bisericii şi Statului român, şi garantând că „instituirea Patriarhiei nu schimbă întru nimic constituirea ei organică“ şi nu va deteriora „raporturile de până acum ale Bisericii noastre Române cu celelalte Biserici ortodoxe surori“, „raporturi de unitate şi solidaritate spirituală şi dogmatică“.