„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (CMXXXIX): Viaţa religioasă în Apus în secolele XIX-XX (II)
În această perioadă, pietatea creştină s-a putut menţine în ţările în care majoritatea credincioşilor era catolică, datorită cultului, oficierii dese a missei (liturghia catolică), a sărbătorilor, a acţiunilor sociale de caritate practicate de cler şi de diferite asociaţii de binefacere, misionarilor şi mai ales unor figuri religioase având calităţi deosebite, a căror pietate a atras milioane de creştini la Biserică. Un astfel de exemplu a fost Bernadette Soubirous din Lourdes (Pirinei, Franţa), care, prin viziunile în care i s-a arătat Sfânta Fecioară Maria, a creat un puternic val de pietate populară, care se menţine neîntrerupt până astăzi în lumea catolică. Bernadette Soubirous s-a născut în anul 1844, într-o familie săracă din orăşelul Lourdes, din sudul Franţei. În momentul în care Sfânta Fecioară Maria i-a apărut pentru prima dată, ea avea doar paisprezece ani. Apariţia a avut loc într-o grotă, deasupra malurilor râului Gave, în apropiere de Lourdes. Au fost optsprezece apariţii în total, ultima petrecându-se în ziua de 16 iulie, zi de sărbătoare a „Doamnei Muntelui Carmel“. Deşi, iniţial, spusele Bernadettei au provocat scepticism, viziunile sale zilnice cu „Doamna“ au adunat adevărate mulţimi de curioşi. Bernadette explica faptul că Doamna a instruit-o să construiască o capelă în locul în care au avut loc viziunile. Acolo, oamenii aveau să vină să bea şi să se spele cu apa din izvorul care urma să se ivească din locul în care i-a fost arătat Bernadettei să sape. În scurt timp, Lourdes a devenit cel mai la modă sălaş al Sfintei Fecioare din lume, atrăgând milioane de vizitatori. Miracolele au fost raportate atât la capelă, cât şi la izvor. La 14 iunie 1925, papa Pius al XI-lea a proclamat-o oficial pe Bernadette ca fiind binecuvântată. Corpul ei a fost mutat într-o raclă din metal şi sticlă, iar în 3 august a fost mutat în capela de la Saint-Gildard. Din acel moment, capela a devenit loc de pelerinaj şi este vizitată până în ziua de azi de pelerini, de oameni curioşi, sceptici sau de simpli turişti.