„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Istoria creştinismului (CMXXXV): Concordatul cu Vaticanul (V)
La 10 mai 1927 România a semnat un Concordat cu Vaticanul, care a fost ratificat în mai 1929. În şedinţa Senatului din 23 mai 1929, mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului cataloga Concordatul drept „anticonstituţional, excepţional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic şi cu totul nedrept faţă de Biserica Ortodoxă, tulburător al păcii confesionale şi antipatriotic“. În finalul cuvântării, mitropolitul îşi arăta dezacordul faţă de Concordat: „Vom lupta din toate puterile şi prin toate mijloacele legale ca şi acest Concordat dacă ar fi ratificat, întru condiţii atât de oneroase pentru statul şi poporul românesc, să fie înlăturat“. Mai departe, el precizează: „Nu rostim aceste cuvinte din ură faţă de cultul catolic, căci Biserica noastră n-a urât pe nimeni, ci a fost blândă şi tolerantă, ca Însuşi divinul ei Întemeietor, şi în acest duh profund creştinesc şi-a crescut şi credincioşii“... „Drept aceia, bazaţi pe considerentele aici amintite, noi episcopatul ortodox român, socotind încheierea Concordatului cu Vaticanul:
- din punctul de vedere al dispoziţiilor Constituţiunii ţării ca anticonstituţională; - din punctul de vedere al principiului libertăţii şi protecţiunii deopotrivă a tuturor cultelor ca excepţional de privilegiator exclusiv pentru cultul catolic şi cu totul nedrept faţă de Biserica Ortodoxă; - din punctul de vedere al liniştei ţării, ca tulburător al păcii confesionale; - din punctul de vedere al intereselor culturale ale starului şi poporului românesc ca antipatriotic... Aceasta este mărturisirea conştiinţei noastre înaintea lui Dumnezeu şi a ţării“. În ciuda protestelor energice ale ierarhilor ortodocşi, legea pentru ratificare a fost votată atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor. În martie 1928 a fost promulgată „Legea generală a Cultelor, care punea Biserica Ortodoxă Română în stare de inferioritate. Această situaţie a determinat discuţii aprinse mai ales în Senat. Cel mai înverşunat apărător al Bisericii noastre a fost, ca şi în cazul Concordatului, mitropolitul Nicolae Bălan, care la 27 martie a ţinut un discurs celebru, tipărit apoi în broşură, sub titlul „Biserica neamului şi drepturile ei“. Legea Cultelor şi Concordatul au rămas în vigoare până în 1948.