Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXXXVI): Misiunile catolice în secolul al XIX-lea (I)

Istoria creştinismului (CMXXXVI): Misiunile catolice în secolul al XIX-lea (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 02 Aprilie 2008

În Biserica Romano-Catolică, misiunea este legată de pastoraţie şi este realizată de preotul de parohie, dar mai ales de ordinele şi congregaţiile religioase. Au fost înfiinţate, după anul 1800, peste 430 de ordine şi congregaţii, din care peste 330, de călugăriţe. Ele se ocupă în mod special de educaţie şi învăţământ, precum şi de ajutorarea aproapelui, de grija faţă de săraci, bolnavi şi bătrâni. Pe lângă acestea, s-au format numeroase asociaţii de mame şi fete sub numele general de „surori“, dintre care cele mai importante au fost: „Şcoala surorilor Sfântului Iosif“, înfiinţată la Cluny, în Franţa, în 1807; „Surorile Bunului Păstor“; „Surorile consacrate Providenţei“ (1829); „Micile Surori ale săracilor“, înfiinţată în Franţa, în 1840, de J. Jugan (1792-1879); „Surorile Sfintei Familii“, fondată în 1842; „Surorile Copilului Iisus (1846), înfiinţată în Anglia de C. Connally, o anglicană trecută la catolicism; „Surorile Bunului Samarinean“ (1857); „Surorile Sfântului Iosif“ (1866); „Surorile inimii imaculate a Mariei“ (1871); „Surorile Sfintei Cuminecări“ (1891); „Surorile misiunii la domiciliu în America“ (1952) ş.a. În jurul anului 1850, călugăriţele vincenţiene şi elisabetane s-au răspândit în tot Apusul, organizând spitale şi aziluri. Toate acestea au fost întrecute de „surorile de caritate“, care nu depuneau votul călugăresc, organizate, după 1860, de englezoaica Florence Nightingale, care a creat şi primele şcoli, profesionale în acest sens. Dintre societăţile de bărbaţi, cele mai importante au fost: „Sfântul Vincent de Paul“, înfiinţată în Franţa de A. Fr. Ozanam, în 1833, cu scopul îngrijirii săracilor la domiciliu; „Societatea Borromäus“ (1845), pentru răspândirea de cărţi bune; „Societatea Bonifaciu şi Iosif“ (1850), pentru îngrijirea catolicilor din străinătate; „Societatea St. Michael“, pentru rugăciune şi milostenie; „Societatea Bunului Păstor“, pentru ocrotirea fetelor căzute (1883).