Istoria creştinismului (CMXXXVII): Misiunile catolice în secolul al XIX-lea (II)

Misiunea Bisericii Catolice în această perioadă a fost foarte bogată şi a vizat toate continentele, dezvoltându-se, în special, în Africa. Reînnoirea misionară din secolul al XIX-lea, în Apusul catolic, se caracterizează prin înmulţirea societăţilor şi instituţiilor misionare pentru misiune externă, încadrate în Congregaţia „De propaganda fide“, înfiinţată în 1622 de papa Grigorie al XV-lea (1621-1623). În secolul al XIX-lea, în Biserica Romano-Catolică au fost înfiinţate peste 430 de ordine şi congregaţii, din care peste 330, de călugăriţe. Dintre acestea, cele mai importante, înfiinţate după 1850, au fost: Congregaţia „Sfântul Duh“, Societatea misiunilor străine din Milan, Misionarii Sfintei Inimi, Misiunile africane din Lyon, Congregaţia Sfintei Inimi a Mariei, Părinţii din Mill-Hill, Misiunile africane din Verona, Misionarii din Africa sau Părinţii albi, Societatea Cuvântului Divin, Benedictinii Sfintei Odila, Misiunile străine din Parma, Societatea Sfântului Iosif din Baltimore, Societatea elveţiană a Misiunilor din Betleem. În primele decenii ale sec. al XIX-lea, au fost numeroase critici îndreptate împotriva vieţii contemplative, considerată inutilă pentru societate. Astfel, au fost luate măsuri administrative şi legislative îndreptate împotriva călugărilor şi călugăriţelor contemplative: Maria da Gloria a Portugaliei i-a alungat pe misionari; Spania anilor 1833-1843, constituţiile mexicane din 1857 şi 1917 şi Franţa au luat măsuri împotriva vieţuitorilor din mănăstiri. În faţa acestor măsuri, mulţi călugări şi călugăriţe au făcut misiune în spitale, iar alţii au emigrat în America. Spre exemplu, călugăriţele „claustrale“ (din latina târzie, „clausura“ - închizătoare, apărătoare, fortăreaţă), reduse la o viaţă de mizerie, au făcut misiune în spitale sau în diferite alte servicii sociale sau caritative.