„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Istoria creştinismului (MCCCILI): Înfiinţarea şcolilor teologice din Moldova (VI)
În anul 1846, s-au organizat 12 „şcoli catehetice ţinutale“, cu un program de studii foarte redus. Conducătorii acestor şcoli ţinutale se numeau „cateheţi“ şi erau recrutaţi dintre absolvenţii Seminarului de la Socola. Candidaţii, unii învăţând la Socola, în clasa pregătitoare, iar alţii la şcolile bisericeşti începătoare de la ţinuturi, erau examinaţi sumar la seminar, după terminarea acestor succinte studii, dobândind atestate pentru hirotonire. Aceste cursuri speciale, în cadrul cărora se învăţau doar catehismul mic, istoria sfântă, explicarea rânduielilor bisericeşti şi cântările bisericeşti cu tipicul, au generat în anii următori „o sumă enormă de preoţi fără carte, fără prepararea cerută pentru această nobilă şi sublimă misiune, fără urme măcar de ştiinţă religioasă“, reducând semnificativ numărul de elevi ai seminarului şi importanţa lui. Aceste şcoli catehetice funcţionau în oraşele: Iaşi, Piatra Neamţ, Fălticeni (cunoscută din „Amintirile“ lui Ion Creangă), Botoşani, Roman, Bacău, Focşani, Huşi, Bârlad, Vaslui, Tecuci, Galaţi. Şcolile catehetice au funcţionat până la 15 decembrie 1859, când au fost desfiinţate. Într-o carte apărută la Buda în anul 1830, Zaharia Karkaleki îl elogia pe mitropolitul Veniamin: „Şcoli naţionale ai ridicat, cu profesori învăţaţi le-ai întemeiat, gimnaziumul strămoşesc ce se derăpănase, iarăşi cu triumf l-ai introdus în cea mai mare luminare, şi nici munţii carpaticeşti au putut opri înaltele învăţături ce isvorăsc dintr-însul“. După cum considera şi Edgar Quinet, „din impulsul şi sub protecţia sa au început toate reformele introduse, Veniamin Costachi fiind deschizătorul erei de renaştere a culturii naţionale. Despre eforturile sale în acest sens mărturiseşte şi testamentul său: „Precât puterile m-au ajutat, dupre cum şi pentru a se paradosi ştiinţele în limba românească ş…ţ, toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit le-am întrebuinţat spre renaşterea şi sporirea naţiei ş…ţ, la care scopos şi mulţi tineri cu cheltuiala mea i-am trimis pe la osăbite locuri să se pregătească“.