Istoria creştinismului (MCCI): Justinian Marina, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977) (XII)

La 16 iulie 1947 mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, din motive de sănătate, s-a retras din scaunul mitropolitan, şi l-a recomandat cu toată căldura ca succesor pe arhiereul-vicar Justinian Marina, „cunoscându-l ca pe un bărbat destoinic, muncitor şi foarte bun gospodar“. Până la alegerea şi instalarea în scaunul mitropolitan, Justinian Marina a condus treburile spirituale, culturale, administrative şi economice ale Arhiepiscopiei Iaşilor, în calitate de locţiitor de arhiepiscop şi mitropolit, în conformitate cu normele canonice şi dispoziţiile legale, continuând aceeaşi muncă rodnică. „În calitate de locotenent de mitropolit“, spunea în cuvântarea rostită la deschiderea Adunării Eparhiale din 19 august 1947, „voi căuta din toate puterile să rezolv în modul cel mai eficace toate interesele acestei Sfinte Mitropolii până când forurile în drept vor alege pe noul conducător“. Tot atunci, subliniind necesitatea conlucrării armonioase a clerului cu credincioşii, aşa cum a fost în veacurile de glorie ale Bisericii, fixa nevoile imediate ale Eparhiei: refacerea bisericilor dărâmate din cauza războiului; problema stilismului şi a altor curente religioase deviate de la adevărata învăţătură creştină şi organizarea administraţiei eparhiei. Ca o primă măsură pentru reînviorarea spirituală a eparhiei, reînfiinţează protopopiile de plasă, precizând totodată atribuţiile noilor protoierei şi modul cum trebuie să-şi desfăşoare activitatea. Apoi, Preasfinţitul Justinian a aprobat regulamentul pentru ocuparea posturilor vacante de cântăreţi, diaconi şi preoţi, care prevedea un concurs pentru o mai bună selecţionare a personalului bisericesc de la oraşe. Continuându-şi strădaniile pentru renaşterea şi reorganizarea monahismului, a transformat biserica parohiei Bârnova în mănăstire de maici, readucând astfel pe făgaşul iniţial fosta mănăstire ctitorită de voievodul Miron Barnovschi, urmând ca aici să fie introdus, după cum se menţionează în decizia de înfiinţare, meşteşugul lucrărilor de industrie casnică, adică ţesutul de stofe de şiac, mohair şi diferite pânzeturi, precum şi pentru ţesutul stofelor necesare veşmintelor de cult, întrucât atelierele existente la mănăstirile Agapia, Văratec şi Agafton erau la periferia Arhiepiscopiei.