Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCL): Filantropia în Ţara Românească (I)

Istoria creştinismului (MCCL): Filantropia în Ţara Românească (I)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 24 Aprilie 2009

După modelul bizantin, în care societatea era profund religioasă, la fel şi în Ţările Române, în special după constituirea statelor româneşti feudale, a existat o strânsă legătură şi o bună colaborare între conducătorii Bisericii şi cei ai statului. Domnul se considera şi se purta ca un fiu al Bisericii, iar faptul că era domn „din mila lui Dumnezeu“ îi conferea datoria de a sprijini Biserica. Aşa se explică de ce domnitorii noştri au ctitorit foarte multe biserici şi mănăstiri, pe care le-au înzestrat cu toate cele necesare în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii lor liturgice, culturale şi sociale. De asemenea, este de remarcat faptul că, „în preambulul tuturor hrisoavelor prin care se întemeiază bisericile şi mănăstirile, se găsesc, fără excepţie, nesfârşite cuvinte de slavă pentru virtutea cea mai dragă românilor, milostenia, căci ea este cea mai aleasă şi mai lăudată“. Pe de altă parte, faptul că domnitorii au avut duhovnici sau au avut ierarhi la curte a făcut ca ei să fie formaţi într-un spirit creştin, care se concretiza prin ctitorirea de biserici, dar şi prin grija faţă de săraci şi de bolnavi. Elocvent în acest sens este Neagoe Basarab, care, aşa cum rezultă din învăţăturile către fiul său, Teodosie, avea o formaţie eminamente creştină. Boierii şi cei care erau în preajma domnitorului s-au angajat şi ei în activităţi similare: de ctitorire de biserici şi de aşezăminte sociale. Inspiraţi din modul de viaţă religioasă bizantină, domnitorii, pe de o parte, făceau consistente danii, în special mănăstirilor, iar pe de altă parte, acordau scutiri de impozite, ajutând în acest mod la creşterea posibilităţilor economice ale mănăstirilor, ceea ce permitea desfăşurarea acţiunilor filantropice. Din această perspectivă, trebuie să menţionăm faptul că, dacă această activitate se adresa iniţial săracilor, cu vremea ea s-a diversificat şi îmbunătăţit, cunoscând forme complexe (asistenţa săracilor, aziluri, ospicii, frăţii, bresle, xenoane, bolniţe mănăstireşti, spitale, case pentru orfani şi activităţi filantropice ocazionale - în special în situaţii de război).