Istoria creştinismului (MCCL): Filantropia în Ţara Românească (I)

După modelul bizantin, în care societatea era profund religioasă, la fel şi în Ţările Române, în special după constituirea statelor româneşti feudale, a existat o strânsă legătură şi o bună colaborare între conducătorii Bisericii şi cei ai statului. Domnul se considera şi se purta ca un fiu al Bisericii, iar faptul că era domn „din mila lui Dumnezeu“ îi conferea datoria de a sprijini Biserica. Aşa se explică de ce domnitorii noştri au ctitorit foarte multe biserici şi mănăstiri, pe care le-au înzestrat cu toate cele necesare în vederea desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţii lor liturgice, culturale şi sociale. De asemenea, este de remarcat faptul că, „în preambulul tuturor hrisoavelor prin care se întemeiază bisericile şi mănăstirile, se găsesc, fără excepţie, nesfârşite cuvinte de slavă pentru virtutea cea mai dragă românilor, milostenia, căci ea este cea mai aleasă şi mai lăudată“. Pe de altă parte, faptul că domnitorii au avut duhovnici sau au avut ierarhi la curte a făcut ca ei să fie formaţi într-un spirit creştin, care se concretiza prin ctitorirea de biserici, dar şi prin grija faţă de săraci şi de bolnavi. Elocvent în acest sens este Neagoe Basarab, care, aşa cum rezultă din învăţăturile către fiul său, Teodosie, avea o formaţie eminamente creştină. Boierii şi cei care erau în preajma domnitorului s-au angajat şi ei în activităţi similare: de ctitorire de biserici şi de aşezăminte sociale. Inspiraţi din modul de viaţă religioasă bizantină, domnitorii, pe de o parte, făceau consistente danii, în special mănăstirilor, iar pe de altă parte, acordau scutiri de impozite, ajutând în acest mod la creşterea posibilităţilor economice ale mănăstirilor, ceea ce permitea desfăşurarea acţiunilor filantropice. Din această perspectivă, trebuie să menţionăm faptul că, dacă această activitate se adresa iniţial săracilor, cu vremea ea s-a diversificat şi îmbunătăţit, cunoscând forme complexe (asistenţa săracilor, aziluri, ospicii, frăţii, bresle, xenoane, bolniţe mănăstireşti, spitale, case pentru orfani şi activităţi filantropice ocazionale - în special în situaţii de război).