Istoria creştinismului (MCCLXI): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina în perioada 1775-1918 (III)

În 1775, în urma unei convenţii ruso-turce, partea de nord a Moldovei, Bucovina, a fost ruptă din trupul Moldovei şi anexată Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Iosif al II-lea, prin Ordonanţa din 27 decembrie, a dispus inventarierea tuturor averilor bisericeşti. Reşedinţa episcopală a fost mutată de la Rădăuţi la Cernăuţi, unde, la 30 ianuarie 1782, Enzemberg, generalul-comandant al Bucovinei, l-a instalat pe bătrânul episcop Dosoftei Herescu. În 1783, pe baza unui decret al aceluiaşi împărat, Episcopia Bucovinei a fost subordonată Mitropoliei Ortodoxe sârbe din Carloviţ în problemele spiritual-dogmatice, iar în 1786, această subordonare s-a extins şi la problemele administrative, episcopul Bucovinei devenind membru al Sinodului sârbesc din Carloviţ. În acelaşi an a intrat în vigoare noul Regulament de organizare a Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Eparhia a fost împărţită în şase protopopiate şi două vicariate protopopeşti, iar numărul parohiilor s-a redus de la 239 la 186. În fruntea eparhiei era episcopul, numit direct de împărat, ajutat în exercitarea atribuţiilor sale de un vicar şi un Consistoriu, format din patru „asesori“, doi preoţi şi doi mireni. Preoţii parohi şi protopopii erau numiţi de guvernatorul Bucovinei, la propunerea episcopului. Fiecare parohie avea o sesie parohială de 44 de jugăre, pentru folosinţa preotului, care primea de la credincioşi două zile de clacă pe an şi un bir sau o dare în bani (numită „mariaş“, după chipul Maicii Domnului de pe aversul monedelor de 20 de cruceri, cu care se plătea, de obicei, această dare). Preoţii erau datori să îngrijească registrele de stare civilă (naşteri, căsătorii, decese). Prin acelaşi Regulament era redus şi numărul mănăstirilor. Din cele peste 20 de mănăstiri şi schituri ale eparhiei au rămas numai trei mănăstiri de călugări: Putna, Suceviţa şi Dragomirna, cea din urmă având ca metoc Mănăstirea „Sfântul Ioan“ din Suceava, în care au fost aşezate moaştele Sfântului Ioan cel Nou, aduse, în 1783, de la Jolkiew (Polonia).