„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Istoria creştinismului (MCCLXX): Biserica Ortodoxă Română din Bucovina în perioada 1775-1918 (XIV)
La 8 mai 1835 împăratul Ferdinand al V-lea (1830-1848) a numit ca episcop al Bucovinei pe Eugenie Hacman. Încercările mitropolitului Andrei Şaguna şi ale fruntaşilor clerului şi credincioşilor bucovineni de a se crea o singură Mitropolie, autonomă, pentru toţi românii din Austria, cu sediul la Sibiu, s-au lovit de împotrivirea episcopului Eugenie. În sinodul episcopilor ortodocşi din Austria, întrunit la Carloviţ, Eugenie şi-a susţinut cu tărie punctul de vedere, în sensul de a se înfiinţa două Mitropolii româneşti, una la Sibiu, alta la Cernăuţi, iar pentru cea din urmă să se creeze una sau două episcopii sufragane, urmând ca toţi ierarhii ortodocşi din Austria să constituie un sinod, sub preşedinţia mitropolitului sârb, ca primat. Creându-se două Mitropolii ortodoxe româneşti în acelaşi stat austriac, se urmărea şi dezbinarea românilor, dar şi a sârbilor, din moment ce două Episcopii sârbeşti (una din Dalmaţia şi Istria, cu reşedinţa la Zara, şi alta din Cattaro şi Raguza) erau scoase de sub jurisdicţia Mitropoliei de Carloviţ şi subordonate Mitropoliei româneşti din Cernăuţi. În acest fel s-a creat o Mitropolie bucovino-dalmatină, cu credincioşi români, ruteni şi sârbi, din două ţări, cu totul deosebite una de alta, aşezate la două extremităţi ale Imperiului. Crearea noii Mitropolii, mai mult pentru satisfacerea ambiţiilor lui Eugenie, a fost combătută cu hotărâre de reprezentanţii românilor bucovineni, dar fără rezultat. Noua Mitropolie era „patronată“ de împărat, fiind lipsită astfel de orice autonomie faţă de stat, dobândind o „autocefalie“ necanonică faţă de „Biserica-mamă“ a Moldovei. Eugenie n-a putut să se bucure de succesul său, căci a murit la Viena chiar în ajunul plecării sale la Cernăuţi pentru a fi înscăunat ca „arhiepiscop şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei“ (31 martie/12 aprilie 1873). La înmormântarea sa, în Catedrala din Cernăuţi, profesorii de teologie şi asesorii consistoriali au refuzat să ţină cuvântări. Moartea lui a fost privită de toţi ca o salvare a Bisericii Ortodoxe româneşti din Bucovina.