Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLXXXI): Filantropia în Ţara Românească (XXXII)

Istoria creştinismului (MCCLXXXI): Filantropia în Ţara Românească (XXXII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 02 Iunie 2009

În timpul războaielor, preoţii, nu numai că sfinţeau steagurile şi împărtăşeau soldaţii înainte de luptă, ci îi şi însoţeau pe câmpul de luptă, încurajându-i, citindu-le rugăciuni, spovedindu-i şi împărtăşindu-i, slujind Sfânta Liturghie, îngrijindu-i când erau răniţi, iar atunci când îşi dădeau obştescul sfârşit, prohodindu-i. Parcă nicăieri preoţii nu şi-au pus viaţa pentru semenii lor ca în asemenea vremuri şi, la fel, niciodată creştinii nu şi-au simţit mai aproape păstorii ca atunci când erau alături de ei. Amintim cazul preotului Stoica din Fărcaş, care s-a aflat în oastea lui Mihai Viteazul. Iar atunci când nu erau alături de ostaşi, erau cel mai de seamă sprijin al celor de acasă, ai familiilor ostaşilor, în vremuri de război. Greu nu era numai pe câmpul de luptă, ci şi acasă. Există suficiente mărturii care dovedesc prezenţa preoţilor la evenimentele din 1821, 1848, 1859, 1877, 1907, precum şi în cele două războaie mondiale. Spre exemplu, se relatează despre un preot, Constantin Rădulescu, din Ocnele Mari, care se adresa Ministerului Instrucţiunii Publice, la 16 septembrie 1877: „Deşi subsemnatul mă găsesc împovărat de o grea familie, având a îngriji de patru fete, şi deşi am mai oferit şi 10 lei la Crucea Roşie, precum şi o vacă, văzând greaua împrejurare în care se află azi ţara, vin prin aceasta şi mai ofer pentru fraţii noştri ostaşi câte 10 lei pe fiecare lună din salariul meu, până la încetarea războiului“. Desigur că gestul acestui preot nu a fost singular. Ca o caracteristică a acestui mod de filantropie amintim şi publicarea de cărţi de rugăciune pentru ostaşi. Sigur, nu putem să nu amintim ceea ce a constituit o formă de filantropie a Bisericii de mare amploare, anume participarea călugărilor, şi în special al călugăriţelor, în calitate de surori medicale, pe front, alături de ostaşi. Biserica din Ţara Românească, de la organizarea ei ca mitropolie, a fost prezentă, în mod plenar, la întreaga activitate filantropică, ea fiind cea care a iniţiat-o, propovăduit-o şi săvârşit-o.