Istoria creştinismului (MCCLXXXIII): Biserica Ortodoxă Română din Basarabia în perioada 1812-1918 (VI)

În secolul al XVIII-lea, pe lângă numeroasele biserici de mir din târguri (mai ales în Chişinău) şi sate, în teritoriile de dincolo de Prut s-au ridicat noi mănăstiri: Hărbovăţ, Hârjauca, Ţigăneşti, Saharna, Condriţa, Curchi, Tabăra, Radula, Hirova, Frumoasa (la începutul secolului al XIX-lea), toate în ţinutul Orhei, apoi Japca (Şabca), Dobruşa, Călărăşeuca, Coşilauca (Coşeleuca), în ţinutul Soroca, Suruceni în Lăpuşna şi mai multe schituri. Erau ctitorite fie de mici boieri, fie de călugări, de călugăriţe sau de preoţi de mir. Acestea aveau o situaţie materială corespunzătoare, fiind înzestrate de ctitorii lor cu moşii, fapt pentru care unele au fost închinate, în decursul veacurilor, fie Locurilor Sfinte, fie Mitropoliei din Iaşi, Episcopiei de Huşi sau Mănăstirii Neamţ. În martie 1808, deci chiar în cursul războiului ruso-turc de atunci, printr-un ucaz al ţarului Alexandru I (1801-1825), se înfiinţează un „exarhat“, care cuprindea Mitropoliile din Moldova şi Ţara Românească, subordonat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Petersburg. Se urmărea prin aceasta întreruperea legăturilor cu Patriarhia Ecumenică, aflată în cadrul Imperiului Otoman. În funcţia nouă de „exarh“ fiind numit mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Noul exarh era român de neam, născut în 1746 în Bistriţa Transilvaniei, dintr-o familie originară din Câmpulungul Moldovei. A studiat în Transilvania, apoi la Kiev, insula Patmos, Smirna, Muntele Athos şi Constantinopol (aici s-a călugărit). A fost un timp profesor la Iaşi, la Poltava, apoi în Rusia. În 1791, în timp ce Moldova se afla sub ocupaţie rusească, arhiepiscopul Ambrozie Serebrenicov l-a hirotonit, la Iaşi, ca „episcop-vicar de Cetatea Albă şi Tighina“ (Akerman şi Bender). La 10 februarie 1792, Sinodul Bisericii Ruse de Petersburg l-a numit mitropolit al Moldovei.