Istoria creştinismului (MCCLXXXVIII): Filantropia în Moldova (VII)

În Moldova, odată cu venirea lui Paisie Velicicovschi (1763), bolniţele au căpătat din nou mare importanţă, ceea ce face ca preocuparea faţă de ele să crească. Din anul 1735 avem o informaţie despre existenţa unei bolniţe la Mănăstirea Neamţ. După 1841 s-a început zidirea unei noi bolniţe pe locul unde se găseşte astăzi Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, clădire terminată doi ani mai târziu, când s-a pus o inscripţie care arată că noua bolniţă s-a ridicat în vremea lui Mihail Grigorie Sturdza (1834-1849), cu cheltuiala mănăstirii şi a credincioşilor, în timpul stareţului Neonil. În 1846 a fost mutată în alte clădiri, noi, în partea de apus a mănăstirii, unde se găseşte şi astăzi. În afară de bolniţa de la Mănăstirea Neamţ au mai existat în Moldova şi alte asemenea aşezăminte sociale pentru cei nevoiaşi. Astfel, la Suceava, în apropierea Cetăţii de Scaun, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a întemeiat Mănăstirea de maici Pătrăuţi, în cadrul căreia ar fi organizat şi o bolniţa pentru ostaşii răniţi în lupte. Izvoarele istorice amintesc de existenţa şi a altor bolniţe la Mănăstirea Todireni din Burdujeni, iar între 1721-1734 - la Schitul Tărâţa (Piatra Sfântă), lângă Iaşi, la Mănăstirea Adam şi la Târgu-Ocna. Bolniţa de la Roman a fost înfiinţată către sfârşitul secolului al XVIII-lea, lângă Biserica Precista, precursoare a spitalului de mai târziu. Această bolniţa se leagă de numele episcopului de Roman, Ioanichie, care a fondat un spital în 1753, pe lângă biserica ctitorită de Ruxandra Lăpuşneanu (în anul 1569). Informaţii lapidare menţionează prezenţa bolniţelor şi la alte mănăstiri din Moldova: „Sfântul Prooroc Ilie“ din Focşani, Secu (1847), Văratec (1853), Horaiţa (1874), Râşca (1875), Slatina (1881) şi Agapia (1891). Un rol important l-a avut bolniţa de la Dragomirna (la 12 kilometri nord-est de Suceava), ridicată în 1602 de către Anastasie Crimca.