„Zis-a Domnul: Cine este, oare, iconomul credincios și înțelept pe care stăpânul îl va pune peste slujitorii săi, ca să le dea la vreme partea lor de grâu? Fericită este sluga aceea pe care, venind
Istoria creştinismului (MCDXIV): Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă Rusă între 1821-1918 (III)
În perioada 1821-1918 legăturile bisericeşti româno-ruse s-au consolidat prin bursierii români care au studiat în academiile şi seminariile teologice ruseşti. Datorită acestor tineri care şi-au făcut studiile teologice în Rusia, a crescut şi numărul lucrărilor teologice ruseşti traduse în româneşte. Între traducerile din prima jumătate a secolului predomină lucrările moralizatoare şi catehismele, făcute de câţiva călugări cunoscători ai limbii ruse. S-a tipărit, în mai multe ediţii, cartea pastoral-omiletică „Datoriile preoţilor“, a ierarhilor Gheorghe Koninschi şi Partenie Sopcovschi (Buda 1817, Iaşi 1838, Bucureşti 1852 ş.a.). Ieromonahul Chiriac de la mănăstirile Neamţ-Secu a tradus „Oglinda omului dinlăuntru“ (Neamţ, 1833), o carte „Praştia“ a lui Ioanichie Galeatovschi şi una despre lipoveni a Sfântului Dimitrie al Rostovului (Neamţ, 1837). Ieromonahul Anania Melega a tradus o carte cu „Sfaturi sufleteşti“, un „Proschinitar al Muntelui Athos“, întocmit de un fost profesor al Academiei din Petersburg, călugărit la Athos, „Meditaţie asupra omului căzut“ şi alte câteva broşuri. În a doua jumătate a secolului, foştii bursieri de la Academia teologică din Kiev încep să traducă manuale pentru seminariile teologice de la noi. Astfel, Filaret Scriban a tradus şi îngrijit „Istoria sfântă“, „Morala“, „Ermineutica“, „Istoria bisericească“; Melchisedec Ştefănescu, pe atunci profesor la seminariile de la Socola şi Huşi, a tradus şi îngrijit „Liturgica“ lui Ioan Scvorţev, „Dogmatica“ după Antonie al Kievului, „Introducerea în Teologie“ şi „Pastorala“; Teoctist Scriban a tradus „Omiletica“ lui Iacob Amfiteatrov; Ioan Ghermănescu, o „Istorie bisericească“ (2 vol.); Ghenadie Enăceanu, „Patristica“ lui Filaret al Cernigovului, iar Nicolae Filip, „Liturgica“ lui Petru Lebedev.



.jpg)


