Istoria creştinismului (MCLII): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (X)

După evenimentele din decembrie 1989, diaspora Bisericii Ortodoxe Române a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Astfel, pe lângă arhiepiscopiile din străinătate, înfiinţate pentru românii ortodocşi, au apărut altele noi, iar unele au fost ridicate la rang de mitropolie. Între cele cinci dioceze ale Bisericii Ortodoxe Române din diasporă se numără Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală. Un rol important în organizarea diasporei româneşti din această parte a Europei l-a avut Episcopul Teofil Ionescu, care, la 17 ianuarie 1972, a cerut Patriarhului Justinian, printr-o scrisoare însoţită de un „aide-memoir“, să fie reprimit sub ascultarea Bisericii Ortodoxe Române şi să i se acorde autonomie după modelul Preasfinţitului Victorin din Statele Unite ale Americii. Sinodul Permanent hotărăşte, iar Sinodul Plenar ratifică în şedinţa sa din 28 aprilie 1972 reprimirea Episcopului Teofil sub jurisdicţia Bisericii Ortodoxe Române. Recunoaşterea hirotonirii făcută de un mitropolit caterisit (Visarion Puiu) şi de doi ierarhi, aparţinând unui Sinod care nu era în legătură canonică cu celelalte Biserici ortodoxe, a ridicat probleme de ordin teologic, provocate în primul rând de raportul Bisericii cu Statul în România condusă de comunişti. Faptul că în şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Române din 10 martie şi 28 aprilie 1972 nu se aminteşte nimic de pedeapsa Mitropolitului Visarion, cu atât mai mult cu cât atât Patriarhul Justinian, cât şi alţi membri ai Sfântului Sinod din 1972 luaseră parte la condamnarea lui Visarion din 1950, are o singură explicaţie: condamnarea a fost impusă de către Stat, iar Sinodul, în lipsa lui de libertate, a acceptat-o ca pe un amestec în problemele bisericeşti. Condamnarea pronunţată de Sfântul Sinod n-a fost luată însă în serios de cei ce au rostit-o în 1950 şi nici de cei ce au ignorat-o, pur şi simplu, în 1972. Prin actul din 1972 a început reabilitarea publică a Mitropolitului Visarion Puiu, care a culminat prin şedinţa Sfântului Sinod din 25 septembrie 1990. Gestul Episcopului Teofil a fost urmat doar de o parte dintre românii ortodocşi din Franţa.