Istoria creştinismului (MCXXV): Raporturile interortodoxe în secolele XIX-XX (I)

Deşi se află împărţită în mai multe Biserici autocefale naţionale şi autonome, Biserica Ortodoxă se manifestă în lume ca o unitate harismatică divino-umană. Bisericile locale autocefale constituie laolaltă Biserica unică a lui Hristos în baza acceptării libere şi a păstrării constante a credinţei creştine originare, aşa cum au propovăduit-o Domnul Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi Părinţii Bisericii. Se poate vorbi de patru trepte ale vieţii ortodoxe în lume:

1. Pe prima treaptă se află patriarhatele istorice: Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, care se află în ţări în care populaţia majoritară este formată de musulmani, arabi şi turci, cu excepţia Ierusalimului care, din 1947, se află în statul Israel, recunoscut prin votul Naţiunilor Unite.

2. Pe treapta a doua se află Bisericile autocefale naţionale, pe deplin independente, cum sunt Bisericile din insula Cipru, din fosta Uniune Sovietică, din fosta Iugoslavie, România, Grecia şi Bulgaria, în care populaţia este în majoritate ortodoxă.

3. Pe a treia treaptă se află Bisericile ortodoxe din Cehoslovacia, Polonia şi Finlanda, care au un statut de autocefalie şi autonomie, dar se află în ţări în care populaţia nu este în majoritate ortodoxă.

4. A patra categorie o formează Bisericile ortodoxe din diaspora.

Accentuarea tot mai pronunţată a caracterului naţional al fiecărei Biserici ortodoxe locale n-a dus, cum ar fi fost de aşteptat, la o mai mare apropiere a lor. Este adevărat că respiraţia ecumenică a Ortodoxiei a fost deseori îngreuiată de tensiunile politice, naţionale şi economice, care au împiedicat colaborarea lor mai intensă. De aceea, ierarhi şi teologi de seamă din sânul Bisericilor Ortodoxe şi-au exprimat, deseori, atât prin scris, cât şi viu grai, dorinţa ca între Bisericile Ortodoxe autocefale să se creeze un spirit de apropiere şi colaborare mai intens pentru menţinerea unităţii spirituale şi disciplinar-canonice a întregii Ortodoxii.