Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creștinismului (MXVIII): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (VIII)

Istoria creștinismului (MXVIII): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (VIII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 14 Iulie 2008

După revenirea Basarabiei la patria-mamă, episcopului de Huşi, Nicodim Munteanu, i s-a încredinţat, la iunie 1918, în calitate de locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, conducerea şi reorganizarea Bisericii Ortodoxe din această provincie. În această perioadă, vlădica Nicodim a pus ordine în ceea ce priveşte conducerea şi activitatea Bisericii de aici, care a fost tulburată de atmosfera revoluţionară, şi a introdus româna ca limbă de slujire a cultului divin. Pentru mai buna desfăşurare a activităţii bisericeşti, episcopul Nicodim a propus doi episcopi-vicari: pe arhimandritul Gurie Grosu şi pe stareţul de la Suruceni, Dionisie Erhan. După alegerea lui Gurie Grosu ca mitropolit al Basarabiei, în decembrie 1919, Nicodim a revenit la Huşi, unde a luat măsuri pentru eliminarea urmărilor războiului. Pe temeiul operei sale cărturăreşti, recunoscându-i-se contribuţia pe tărâmul literaturii bisericeşti, la 15 octombrie 1918, Nicodim Munteanu a fost ales membru de onoare al Academiei Române, alături de alţi mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române (Şaguna, Romano, Ştefănescu, Naniescu ş.a.). De asemenea, i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cernăuţi. Din motive rămase necunoscute, la 25 decembrie 1923, vlădica Nicodim s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Mănăstirea Neamţ. Aici, Nicodim a fost ales stareţ al mănăstirii, dăruindu-se timp de 11 ani slujirii altarului, trudei cărturăreşti şi chivernisirii acestui sfânt lăcaş din Moldova. Stăreţia Neamţului n-a fost pentru Nicodim o degradare, ci, dimpotrivă, a fost cea mai rodnică perioadă din punct de vedere cultural. Mănăstirea Neamţ, prin aşezarea sa deosebită, prin atmosfera de rugăciune şi de cultură, l-a făcut pe vlădica Nicodim să realizeze într-un timp scurt numeroase traduceri din limba rusă. Însă activitatea stareţului Nicodim nu se rezumă doar la traduceri, ci ea este una foarte complexă, după cum veţi putea afla din episodul de mâine al Istoriei creştinismului.