„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu
Într-o pădure, un criminal a sfârşit cu victima sa. Pe drum trecea un om care cânta o doină cu refrenul: „gândeşte-te la ce ai să faci“. Glasul lui străbătea întunericul până departe şi l-a auzit şi criminalul care, cuprins de frică, a părăsit victima şi a dispărut. Cadavrul a fost găsit a doua zi şi locuitorii au hotărât să-l înmormânteze. Tot satul se adunase în jurul mortului, iar preotul le-a predicat:
- Cine eşti şi unde te duceai, nu ştie nimeni. Necunoscut ai căzut de mână necunoscută. Ce limbă vorbeai, de ce religie erai, nu o ştie nimeni, afară de Atotştiutorul Dumnezeu. Întorcându-se apoi spre credincioşi, le-a cerut să zică: - Curaţi suntem noi de acest sânge. Cu faţa spre Tine, Doamne, mărturisim că suntem nevinovaţi de moartea acestui om. Abia a terminat preotul cuvintele şi un tânăr, ieşind din mulţime, s-a aruncat la pământ înaintea preotului strigând: - Eu sunt ucigaşul. Conştiinţa l-a biruit. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)








