„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Despre pocăinţă
Bătrânul avva Ioan mai povestea unui frate despre sufletul care vrea să se pocăiască: „Într-un oraş era o desfrânată oacheşă cu mulţi ibovnici. Odată, a venit la ea un mare dregător şi i-a zis: «Promite-mi că vei fi cuminte şi eu te iau de nevastă». Ea a promis. Atunci el a luat-o şi a dus-o acasă. Dar ibovnicii ei o căutau zicând: «Dregătorul cutare a dus-o la el acasă. Dacă mergem acolo şi el prinde de veste, o păţim. Haideţi să mergem în spatele casei şi să fluierăm. Ea va recunoaşte fluieratul, va coborî să ne deschidă şi noi vom fi găsiţi fără vină». Dar femeia, când a auzit fluieratul, şi-a astupat urechile, a fugit în camera cea mai retrasă şi a încuiat uşile“. Apoi adăuga: „Desfrânata este sufletul. Ibovnicii sunt patimile sale şi oamenii din jur. Dregătorul este Hristos. Camera cea mai retrasă este sălaşul veşnic. Cei care fluieră după suflet sunt demonii răi; dar el aleargă mereu spre Domnul“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)








