Istorii cu tâlc: Dumnezeu iubeşte sufletele curate

Avva Sisoe povestea: „Când eram la Sketis, cu Macarie, am plecat la secerat şapte oameni, şi în urma noastră o văduvă culegea spice plângând fără oprire. Bătrânul l-a chemat pe stăpânul ogorului şi l-a întrebat: «Ce-a păţit bătrâna aceasta, de plânge întruna?» El îi zice: «Bărbatul ei a primit de la cineva un amanet, dar a murit brusc şi n-a spus unde l-a pus. Acum stăpânul amanetului vrea să-i înrobească pe ea şi pe copiii săi». Bătrânul îi zice: «Spune bătrânei să vină la noi, unde ne odihnim de arşiţă». Femeia a venit şi bătrânul a întrebat-o: «De ce plângi tot timpul?». Ea a răspuns «Bărbatul meu a murit, după ce a luat amanet de la cineva, şi n-a spus unde l-a pus». Bătrânul îi zice: «Hai să-mi arăţi unde l-aţi îngropat pe om». I-a luat pe fraţi şi au plecat împreună cu femeia. Când au ajuns la mormânt, bătrânul i-a zis femeii: «Acum du-te acasă». Apoi fraţii s-au rugat, iar bătrânul a strigat la mort: «Cutare, unde ai pus amanetul celuilalt?». El a răspuns: «L-am ascuns acasă la mine, sub picioarele patului». Bătrânul îi zice: «Întoarce-te să dormi până la ziua învierii». Văzând aceasta, fraţii au căzut la picioarele lui, dar bătrânul le-a zis: «Nu datorită mie s-a întâmplat minunea, căci eu nu sunt nimic. Dumnezeu a făcut lucrul acesta datorită văduvei şi orfanilor. Iată ce-i măreţ: Dumnezeu vrea sufletul fără păcate şi dacă un astfel de suflet cere, i se va da». Apoi s-au dus şi i-au zis bătrânei unde se află amanetul, ea l-a luat, l-a înapoiat stăpânului şi şi-a eliberat copiii. Toţi care au auzit L-au slăvit pe Dumnezeu. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)