„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii
Istorii cu tâlc: Lacrimile pocăinţei
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Mă frământă gândurile rele: mă ţin departe de păcatele mele şi mă fac să fiu atent la neajunsurile fratelui meu“. Bătrânul îi povesteşte atunci despre avva Dioscoros, care, odată, stătea în chilie şi-şi plângea păcatele. În chilia de alături se afla un ucenic al său, care a venit şi, găsindu-l pe bătrân plângând, l-a întrebat: „De ce plângi, părinte?“. Bătrânul i-a răspuns: „Din pricina păcatelor mele“. Ucenicul i-a zis: „Dar nu ai păcate, părinte“. Bătrânul i-a răspuns: „Cu adevărat, fiule, dacă mi s-ar îngădui să-mi văd păcatele, n-ar fi de ajuns încă trei sau patru ca să mi le plângă“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)





