„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Postul şi tăcerea, căi spre Dumnezeu
Un frate oarecare şedea într-un munte singur în linişte, fără gâlceavă, postind, la care mergând un părinte din lavra Calamoschiei, l-a întrebat:
- Spune-mi, frate, de atâta vreme trăind în singurătate, în acest munte, cu tăcere şi cu post, ce ai săvârşit? Fratele i-a răspuns, zicând: - Mergi acum, avvo şi după cinci zile să vii la mine şi atunci îţi voi spune ce am săvârşit, şezând aici în singurătate. Şi aşa a mers acel părinte, iar după ce s-au plinit cinci zile, iarăşi a venit şi l-a găsit răposat şi în spatele lui o scrisoare scrisă aşa: „Iartă-mă, frate, că făcându-mi pravila, niciodată n-am lăsat gândul şi mintea mea pe pământ“. (Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume, Editura Doxologia, 2009)








