„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Poţi face milostenie cu bunurile aproapelui?
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Odată, la necaz, i-am cerut unui sfânt frate un lucru de care aveam nevoie şi el s-a milostivit de mine şi mi l-a dat. Dacă Dumnezeu mă va rândui şi pe mine, îl voi da de pomană altora sau mai bine îl voi înapoia celui ce mi l-a dat?“. Bătrânul zice: „E drept, înaintea lui Dumnezeu, să-i dai lucrul înapoi celui care ţi l-a dat, căci îi aparţine“. Fratele zice: „Dar dacă i-l duc şi el nu vrea să-l primească, ci-mi spune: «Mergi şi dă-l de pomană», eu ce să fac?“. Bătrânul îi răspunde: „Până atunci lucrul era al său, dar dacă ţi-l încredinţează cu dragă inimă, fără ca tu să i-l fi cerut, atunci îţi aparţine. Iar dacă va fi să ceri, fie de la vreun călugăr, fie de la vreun mirean, şi nu va vrea să primească înapoi lucrul cerut, acesta e tâlcul - dă-l de pomană în numele aceluia, cu învoirea lui“. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)








