„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Istorii cu tâlc: Vreau să cinstesc pe Dumnezeul meu
Marele împărat Napoleon uita adeseori de datoriile sale religioase. Când i s-a apropiat ceasul morţii, şi-a luat rămas bun de la medicii săi şi l-a chemat pe preotul Vignoli, căruia i-a zis:
- Eu cred într-un singur Dumnezeu şi vreau să-mi împlinesc datoriile pe care le cere Biserica... După ce s-a împărtăşit, împăratul a zis generalului Montholom: - Sunt fericit că mi-am făcut datoria. Îţi doresc, generale, aceeaşi fericire la moarte. Când eram pe tron nu mi-am prea bătut capul cu cele religioase, pentru că puterea omenească mi-a luat minţile, dar de-ale credinţei totuşi nu m-am lepădat. Dangătul clopotelor îmi făcea plăcere şi vederea unui preot mă mişca. Am voit să fac din toate acestea un secret, însă aceasta e o slăbiciune. Vreau să cinstesc pe Dumnezeul meu. Şi aşa a murit Napoleon, ca un creştin. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)








