„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om de neam mare s-a dus într-o țară îndepărtată ca să-și ia domnie și să se întoarcă. Și, chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine și a zis către ele:
Istorii cu tâlc: Vreau să cinstesc pe Dumnezeul meu
Marele împărat Napoleon uita adeseori de datoriile sale religioase. Când i s-a apropiat ceasul morţii, şi-a luat rămas bun de la medicii săi şi l-a chemat pe preotul Vignoli, căruia i-a zis:
- Eu cred într-un singur Dumnezeu şi vreau să-mi împlinesc datoriile pe care le cere Biserica... După ce s-a împărtăşit, împăratul a zis generalului Montholom: - Sunt fericit că mi-am făcut datoria. Îţi doresc, generale, aceeaşi fericire la moarte. Când eram pe tron nu mi-am prea bătut capul cu cele religioase, pentru că puterea omenească mi-a luat minţile, dar de-ale credinţei totuşi nu m-am lepădat. Dangătul clopotelor îmi făcea plăcere şi vederea unui preot mă mişca. Am voit să fac din toate acestea un secret, însă aceasta e o slăbiciune. Vreau să cinstesc pe Dumnezeul meu. Şi aşa a murit Napoleon, ca un creştin. (Grigorie COMŞA, O mie de pilde)