Izvorul nesecat al binecuvântării

Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. Marcu 1, 9-15

***

Fragmentul evanghelic citit ne mărturiseşte despre perioada de început a activităţii Domnului Iisus Hristos. Destul de concis, Sfântul Evanghelist Marcu ne prezintă Botezul Domnului Hristos şi ispitirea din pustie. Cele două momente au o încărcătură simbolică aparte. Deşi nu avea păcate, Mântuitorul Şi-a plecat fruntea sub mâna lui Ioan; adică Fiul lui Dumnezeu, din smerenie, a primit să stea sub mâna unui om. Prin persoana Sfântului Ioan Botezătorul întreaga creaţie regăsea pe Creator. Apa, cerul, munţii, omul, toate se închinau şi se binecuvântau prin Domnul Hristos Cel fără de păcat. Prin ispitirea din pustie, Fiul lui Dumnezeu ne-a arătat că doar Dumnezeu este izvorul cel nesecat al binecuvântării. Nici slava deşartă, nici foamea, nici închinarea la dumnezei străini nu ne aduc mântuirea, ci doar Dumnezeu, Cel Întreit în Persoane. După biruinţa asupra ispititorilor, Domnul Hristos a început să propovăduiască Evanghelia Sa. Noi suntem fii şi moştenitori ai Învierii! (Pr. Dumitru Păduraru)