Lădiţa cu poveşti: Povestea culorilor

Cu foarte mult timp în urmă, trăiau în Ţinutul Ceresc toate culorile pe care le cunoaştem astăzi: Roşu, Alb, Negru, Roz, Violet, Maro, Verde, Albastru, Galben, Portocaliu, Gri. Toate culorile erau vesele şi alergau cât era ziua de mare pe bolta cerească. Dar cele mai neastâmpărate erau Albul şi Negrul, care se hârjoneau mereu şi care soseau întotdeauna târziu la şcoală.

S-a întâmplat ca într-o dimineaţă să aibă loc o dispută. Şi norii au început să arunce picuri mari de apă, jos pe pământ, astfel încât a plouat multe zile la rând. Şi toate culorile au fost triste şi supărate pentru că norii au plâns cu lacrimi atât de mari. Şi nu numai culorile erau triste, ci şi luna şi soarele, care stăteau ascunşi printre cotloanele cereşti, aproape îngheţând de frig. Însă, iată că îngeraşul culorilor a venit cu o idee salvatoare:

- Ce ar fi, îşi spuse îngeraşul culorilor, să adun eu toate culorile într-un singur loc?

- Eu cred că ar fi o idee bună, însă este cam greu de realizat, spuse luna tristă.

- Da, şi eu cred că este un lucru dificil ceea ce vrei să faci, se amestecă în discuţie şi una dintre steluţe. Şi spun asta pentru că eu le cunosc bine pe culori şi ştiu cât sunt de neastâmpărate. Uite, de pildă, argumentă steluţa, Negrul şi Albul se ceartă mereu şi sunt întotdeauna ultimele care vin la şcoală, Roşul este destul de ţanţos şi încăpăţânat şi pe mine nu mă ascultă niciodată, Galbenul este arţăgos şi mereu pornit pe ceartă, Verdelui îi place să se joace singur şi nu prea este atent la ore, Rozul este foarte copilăros şi nestatornic, Griul este trist în permanenţă şi nu vrea nici să se joace, nici să-şi facă prieteni şi nici să meargă la şcoală. Cât priveşte Violetul, el se vrea întotdeauna să fie şef. Chiar astăzi mi-a spus că nu vrea să fie elev şi doreşte să crească mai repede, să devină profesor. Maroul, pe lângă faptul că este obrăznicuţ uneori, este mai prietenos decât Negrul.

- Da, ştiu că sunt dificile culorile, zise îngeraşul puţin trist, însă ce să fac?, dădu el din umeri, neputincios. Numai eu pot să le ajut.

- Da, trebuie să facem ceva, interveni luna, pentru că altfel vom sfârşi prin a fi toţi trişti.

Şi îngeraşul culorilor se puse pe treabă. Se zori să ajungă în sala de clasă, unde află doar câteva culori: Violetul, Rozul şi Galbenul, care încercau să fie atente la ore.

- Dar ceilalţi colegi ai voştri unde sunt?, întrebă îngeraşul culorilor.

- Albul şi Negrul n-au sosit, ca de obicei, răspunse Violetul. Iar Verdele este în parc, şi ceilalţi... nu ştiu.

Îngeraşul culorilor se grăbi într-un suflet să le găsească şi pe celelalte culori. Şi le găsi: Verdele era în parc pe băncuţă, Maroul se juca cu nişte steluţe, iar Portocaliul citea.

- Haideţi cu mine, le spune îngeraşul culorilor. Am nevoie de voi. Şi cum îngeraşul le zori pe culori să alerge ca să ajungă mai repede, ele lăsară urme strălucitoare în marea lor grabă. Iar combinaţia dintre toate aceste culori se dovedi a fi uimitoare, că norii încetară să mai plângă şi un zâmbet mare şi larg apăru pe cer.

- De acum înainte, voi, culorile, veţi fi sfătuitorii mei, le zise Soarele, ieşind mândru din spatele norilor.

Strălucirea acestor culori se transformă într-un frumos curcubeu, care şi acum apare ori de câte ori ploaia încetează. Câte le priveşte pe Alb şi pe Negru, acestea, ca de obicei, au întârziat. Însă nu s-au supărat, pentru că, deşi nu fac parte din curcubeu, sunt astăzi cele mai căutate culori. (adaptare după o legendă populară de Iuliana NIŢĂ)