Luca 12, 2-12 (Iisus le dă curaj ucenicilor)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere și nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte ați spus la întuneric se vor auzi la lumină; și ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: Temeți-vă de Acela care, după moarte, are putere să vă arunce în gheena; da, vă zic vouă, de Acela să vă temeți. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Și nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; ci și perii capului vostru, toți sunt numărați. Nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. Și zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi și la dregători și la stăpâniri, nu vă îngrijiți cum sau ce veți răspunde, sau ce veți zice, că Duhul Sfânt vă va învăța chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneți.”

Nu vă temeți!

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile morale, Reg. 63, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 159

„Creștinul nu trebuie să aibă teamă și în situații de mare neliniște să nu se îndepărteze de încrederea în Dumnezeu; ci să aibă curaj, ca și cum Hristos este prezent și-l îndrumă în cele din situația respectivă și-l întărește pentru toate.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XXXIII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 484

„Da, frica dușmănoasă este aceea care ne aduce în suflet spaima de moarte, aceea care ne convinge să ne umilim în fața demnitarilor. Cum va putea, oare, cel care se teme de acestea să se împotrivească păcatului până la moarte în vreme de mucenicie și să plătească ce este dator Domnului, Care a murit pentru noi și a înviat? Și cel care se teme de demoni are frică dușmănoasă în el. Pe scurt, o astfel de frică pare o patimă, care este vlăstar al necredinței. Nici un om care crede că are lângă el un ajutor puternic nu se teme de cei ce încearcă să-l tulbure. Vrei să-ți spun cum este frica mântuitoare, frica aducătoare de sfințenie, frica aceea care ia naștere în sufletul nostru din statornicia [în bine], nu din patimă? Când ai de gând să te năpustești spre păcat, cugetă-mi la acel scaun de judecată înfricoșător și de neîndurat al lui Hristos, pe care va sta Judecătorul, scaun măreț și preaînălțat (Isaia 6, 1); atunci va sta de față toată făptura, tremurând de arătarea Lui cea slăvită, iar noi avem să ne înfățișăm unul câte unul, ca să ni se cerceteze faptele pe care le-am săvârșit în viață. (...) Și, instruit de frica aceasta, împiedică sufletul tău, ca și cu un frâu, de la poftirea celor rele.”

(Pr. Narcis Stupcanu)