Luca 16, 10-15

„Zis-a Domnul: Cel ce este credincios în foarte puțin, și în mult este credincios; și cel ce este nedrept în foarte puțin, și în mult este nedrept. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată? Și dacă în ceea ce este străin nu ați fost credincioși, cine vă va da ceea ce este al vostru? Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. Toate acestea le auzeau și fariseii, care erau iubitori de argint, și-L luau în bătaie de joc. Și El le-a zis: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.”

Gestionarea bogăției

Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. III, 38.4., în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 4, p. 252

„În general vorbind, bogăția, care nu-i chivernisită bine, este o acropolă a răutății.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXI, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 273

„ - Oare Avraam, oare Iov n-au bineplăcut lui Dumnezeu, deși au fost bogați?
- Nu-mi vorbi mie de bogați, ci de cei robiți de bogăție! Iov a fost bogat, dar n-a fost rob al lui Mamona; nu era stăpânit de Mamona, ci-l stăpânea; era stăpân, nu rob. Stăpânea toate averile lui, ca și cum ar fi fost administratorul unor averi străine; așa le stăpânea. Nu numai că nu răpea averile altora, ci chiar pe ale sale le dădea celor nevoiași. Și ceea ce-i mai minunat este că nici nu se bucura de averile sale; el însuși a arătat-o, spunând: De m-aș fi bucurat de multa avuție pe care am avut-o (Iov 31, 25).
De aceea nici n-a plâns când a pierdut-o.”

Sfântul Ciprian, Către Donatus, XII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 3, pp. 422-423

„N-are parte de liniște bogatul nici la masă, nici în somn, la ospețe oftează, chiar dacă bea dintr-o cupă încrustată cu pietre scumpe și șade pe un fotoliu moale, care-i îngroapă în puf corpul veștejit, veghează între perne nenorocitul și nu înțelege că bogă­țiile, cu toată strălucirea lor, sunt niște chinuri, că este prizonierul aurului și că mai mult este posedat decât posedă. O, detestabilă orbire a minții și adânc întuneric al dorinței nesănătoase! Deși ar putea să se ușureze de greutăți și să devină un om liber, continuă să se culce în mijlocul bogățiilor mereu neliniștitoare, stăruie să rămână rob al grămezilor aducătoare de vinovății. De aceea nu este deloc darnic cu clienții, nu împarte nimic la cei lipsiți, își păzește cu grijă chinuitoare aurul închis în casă ca pe un străin și nu dă nimic nici prietenilor, nici copiilor, nu cheltuie nici măcar pentru el însuși, posedă el cât poate numai să nu mai posede și alții, și - o, ce nume ciudate! - lucruri care nu-i aduc decât rău el le numește bunuri.”

(Pr. Narcis Stupcanu)