Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 3, 19-22 (Botezul Domnului Hristos)

Luca 3, 19-22 (Botezul Domnului Hristos)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 18 Oct, 2021

„În vremea aceea Irod tetrarhul, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, și pentru toate relele pe care le-a făcut Irod, a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în temniță. Deci, după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul și S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, și s-a făcut glas din cer: Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit!”

Deoființa Tatălui cu Fiul 

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 377-378

„(...) dacă se are în vedere deoființimea, cum nu vă veți arăta lipsiți de înțelegere socotind pe Dumnezeu și Tatăl mai mare decât pe Cel născut din El? Căci nu vom putea vedea propriu-zis în ființa Lor comună pe unul mai mare, sau mai mic, sau ceva de felul acesta, ci așa ceva va fi exterior ființei și în jurul ei. Căci ceea ce există și subzistă mai înainte se va arăta, în comparație cu altul, mai mare sau mai mic. Dar, neexistând un subiect anterior în cele despre care se spun acestea, cum ar fi ele prin ele, chiar dacă se cugetă și se definesc în planul accidentelor? Deci când ni se numesc mai mare și mai mic, nu vă gândiți la ființa Unuia-Născutului, dar nici la a Tatălui, ci numai la superioritățile sau inferioritățile exterioare, și nu măriți pe Tatăl și micșorați pe Fiul, căci auziți pe Fiul spunând: Cel ce nu cinstește pe Fiul, nu cinstește nici pe Tatăl (Ioan 5, 23); și că se cuvine ca toți să cinstească pe Fiul cum Îl cinstesc pe Tatăl. Fiindcă trebuie îmbrăcate într-o slavă egală cele ce nu se împart în ființe străine, ci au una și aceeași ființă, cum a învățat foarte bine Hristos. (...) Faptul de-a fi mai mare sau mai mic nu se spune referitor la ființa vreunora, ci despre cele ce sunt în jurul ființei. De pildă: un om nu va fi mai mare sau mai mic ca alt om, întrucât se cugetă și se numește om. Căci nici nu e un om, ca om, mai mic ca alt om, nici nu e mai mare. Căci rațiunea firii este egală în toți. Aceeași rațiune se păstrează și în îngeri, sau în oricare existență făcută și numărată în creațiune. Deci acestea (mai mare, mai mic) nu sunt cuprinse în ființe, ci se adaugă ca accidente la ființe, sau unora din cele ce au ființa comună, cum am arătat mai sus. Cum va fi Tatăl mai mare ca Fiul, fiind Acesta prin fire Dumnezeu, sau din Dumnezeu cel prin fire? Faptul de-a fi Fiul din El ne silește pe noi să-L considerăm fără voie de-o ființă cu El. Dat fiind deci, ca un fapt neîndoielnic, că Fiul este Dumnezeu după fire, să cercetăm, de dorești, dacă, atribuindu-I cinstire egală cu Cel din care este, nu vom slăvi și pe Cel care L-a născut, sau vom face contrariul, batjocorind pe Cel născut cu o cinstire și slavă mai coborâte și mai mici, socotind că aceasta este mai adevărat. Căci e o slavă a Tatălui să nască pe Unul care este după fire cum este și El.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)