Luca 4, 1-15

„În vremea aceea Iisus, fiind plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile fiind ispitit de diavol. Și, în aceste zile, nu a mâncat nimic, iar sfârșindu-se zilele acelea, a flămânzit. Și I-a zis diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Apoi, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție Îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești». Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească; și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău». Și, răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău». Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El până la o vreme. Dar Iisus S-a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. Și învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți.”

De ce îngăduie Dumnezeu ispitele

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte ş̦apte omilii, Cuvâ̂nt despre libertatea minții, 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 342

„Pentru că, după cum cânepa, dacă nu se bate mult timp, nu este bună pentru a se prelucra în fire subţiri, şi cu cât se bate şi se piaptănă mai mult, cu atât mai curată şi mai bună se face; după cum vasul de curând făcut, numai dacă este copt la foc este folositor oamenilor; şi după cum pruncul (până nu se maturizează) nu este în stare să săvârşească vreun lucru din această lume, adică nu poate să construiască, nici să semene, nici vreun alt lucru să facă; tot așa (se întâmplă) deseori şi cu sufletul; el se poate împărtăşi de har și de odihna Domnului, dar până nu dobândeşte bunătatea Domnului şi nu este supus la diferite încercări de duhurile cele rele, nu poate fi încă demn de Împărăţia cerurilor. Zice, în acest sens, dumnezeiescul Apostol: Iar dacă sunteți fără certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegitimi şi nu fii adevărați (Evrei 12, 8). Încât ispitele şi necazurile spre folosul omului se aduc, ca să facă sufletul mai încercat şi mai tare; deci, cel care rabdă toate acestea până la sfârşit, având speranţă în Domnul, este imposibil (să nu dobândească) promisiunea Duhului și izbăvirea de patimile răutăţii.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)