Luca 4, 16-22

„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului». Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui.”

Cuvântul și Mesia

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 27, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 127-129

„Socotesc că cea dintâi (legea naturală - n.n.), conformându-se mereu, la fel și cât se poate de mult, rațiunii, prin aspectele naturale ale ei, înfățișează țesătura armonioasă a universului ca pe o carte ce are drept litere și silabe corpurile deosebite și îngroșate prin întâlnirea multor calități, care sunt cele dintâi și mai apropiate în raport cu noi; iar drept cuvinte, calitățile generale, care sunt mai departe și mai subțiri. Din acestea, prin citirea lor, se desprinde în chip înțelept Cuvântul (Rațiunea), care le conturează și e conturat în ele în chip negrăit. Acestea ne dau cunoștința numai că este, nu și ce este, și prin combinarea binecredincioasă a diferitelor chipuri ne ridică la o idee unică a adevărului ce ni se oferă spre a fi cugetat, pe potriva lor, prin cele văzute, ca Creator. A doua, cunoscută prin învăță­tură, sau prin cele grăite (poruncite) în ea, înțelepțește înfățișân­du-se ca o altă lume constatatoare din cer și pământ și din cele din mijloc, adică din filosofia morală, naturală și teologică, vestind puterea negrăită a Celui care a grăit. Și arată alternativ că fiecare e una în esență cu cealaltă: cea scrisă cu cea naturală ca potență, cea naturală iarăși cu cea scrisă ca deprindere actualizată în virtute. Și fiecare descoperă și acoperă ace­eași Rațiune: o acoperă prin literă și prin ceea ce se vede, o descoperă prin sensul a ceea ce este nevăzut. Căci precum atunci când numim veșminte cuvintele Sfintei Scripturi, iar înțelesurile lor le cugetăm ca trupuri ale Rațiunii, prin cele dintâi o acoperim, prin cele de al doilea o descoperim, tot așa când numim chipurile și figurile văzute ale lucrurilor veșminte, iar rațiu­ni­le după care acestea au fost făcute le cugetăm ca trupuri, prin cele dintâi o acoperim, prin cele din urmă o descoperim. Căci Rațiu­nea creatoare și legiferatoare a uni­versului, arătându-Se, Se ascunde, fiind după fire nevăzută, și, fiind ascunsă, Se arată, încre­din­țând pe cei înțelepți că nu e prin fire nesesizabilă.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)