Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 4, 16-22

Luca 4, 16-22

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 08 Oct, 2020

„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului». Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui.”

Cuvântul și Mesia

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 27, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 127-129

„Socotesc că cea dintâi (legea naturală - n.n.), conformându-se mereu, la fel și cât se poate de mult, rațiunii, prin aspectele naturale ale ei, înfățișează țesătura armonioasă a universului ca pe o carte ce are drept litere și silabe corpurile deosebite și îngroșate prin întâlnirea multor calități, care sunt cele dintâi și mai apropiate în raport cu noi; iar drept cuvinte, calitățile generale, care sunt mai departe și mai subțiri. Din acestea, prin citirea lor, se desprinde în chip înțelept Cuvântul (Rațiunea), care le conturează și e conturat în ele în chip negrăit. Acestea ne dau cunoștința numai că este, nu și ce este, și prin combinarea binecredincioasă a diferitelor chipuri ne ridică la o idee unică a adevărului ce ni se oferă spre a fi cugetat, pe potriva lor, prin cele văzute, ca Creator. A doua, cunoscută prin învăță­tură, sau prin cele grăite (poruncite) în ea, înțelepțește înfățișân­du-se ca o altă lume constatatoare din cer și pământ și din cele din mijloc, adică din filosofia morală, naturală și teologică, vestind puterea negrăită a Celui care a grăit. Și arată alternativ că fiecare e una în esență cu cealaltă: cea scrisă cu cea naturală ca potență, cea naturală iarăși cu cea scrisă ca deprindere actualizată în virtute. Și fiecare descoperă și acoperă ace­eași Rațiune: o acoperă prin literă și prin ceea ce se vede, o descoperă prin sensul a ceea ce este nevăzut. Căci precum atunci când numim veșminte cuvintele Sfintei Scripturi, iar înțelesurile lor le cugetăm ca trupuri ale Rațiunii, prin cele dintâi o acoperim, prin cele de al doilea o descoperim, tot așa când numim chipurile și figurile văzute ale lucrurilor veșminte, iar rațiu­ni­le după care acestea au fost făcute le cugetăm ca trupuri, prin cele dintâi o acoperim, prin cele din urmă o descoperim. Căci Rațiu­nea creatoare și legiferatoare a uni­versului, arătându-Se, Se ascunde, fiind după fire nevăzută, și, fiind ascunsă, Se arată, încre­din­țând pe cei înțelepți că nu e prin fire nesesizabilă.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)