Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 4, 22-30

Luca 4, 22-30

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 09 Oct, 2020

„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de-acolo.”

Cuvintele harului

Sfântul Ioan Casian, Așeză­mintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 28, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 179

„Același Ava (Poesius - n.n.), aflat la ultima suflare, arăta un chip vesel, de parcă se ducea la ale sale. Frații îndurerați, înconjurându-l, îl rugau stăruitor să le lase drept amintire un sfat, ca un dar de moștenire, ca să poată ajunge mai ușor la treapta desăvârșirii cu acest rezumat al învățăturii: niciodată, le spuse gemând, n-am făcut vrerea mea și n-am învățat pe nimeni ceea ce n-am înfăptuit eu însumi mai întâi”.

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Patrusprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 492

„(...) Corectitudinea dogmatică și dreapta înțelegere a cuvintelor dumnezeiești a cuiva nu ne ajută cu nimic să-l socotim desăvârșit în virtute, dacă nu se adaugă la ea strălucirea în fapte. Căci numai cel destoinic în amândouă dobân­dește prețuirea celui desăvârșit, vrednic de laudă. Cel căruia îi lipsește vreuna din cele două va fi admirat mai puțin în cele bune.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 307-308

„Îi cunoșteam foarte bine caracterul inflexibil, știam că nu accepta (părintele Moise - n.n.) să deschidă poarta către desăvârșire decât pentru cei ce o doreau cu înflăcărată credință și o căutau din toată inima. El nu vorbea în nici un caz celor ce nu voiau să-l asculte, sau celor ce nu se simțeau cu totul însetați după cuvintele lui, fiindcă socotea că, dacă împărtășește celor nedemni și care primesc în silă lucrurile necesare și vrednice de a fi descoperite numai celor ce doresc perfecțiunea, poate da impresia că a pătruns în el fie viciul lău­dăroșeniei, fie crima trădării.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)