Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Luca 5, 12-16

Luca 5, 12-16

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 13 Oct, 2020

„În vremea aceea, pe când era Iisus într-una din cetăți, iată, un om plin de lepră, văzând pe Iisus, a căzut cu fața la pământ și I s-a rugat zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești! Și întinzând El mâna, S-a atins de lepros, zicând: Voiesc, curățește-te! Și îndată s-a dus lepra de pe el. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună nimănui: Ci, mergând, arată-te preotului și, pentru curățirea ta, du jertfă precum a orânduit Moise, spre mărturie lor. Dar și mai mult se răspândea vestea despre El și mari mulțimi se adunau ca să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Dar El pleca în locuri pustii și Se ruga.”

Afecțiunile trupești descoperă bolile sufletești

Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, XXXII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 65-66

„Cum fiind trupul muritor prin fire, omul cugetă la nemurire și adeseori desfide moartea pentru cauza virtuții? Și fiind trupul vremelnic, cum își închipuie omul cele veșnice, încât disprețuiește cele prezente și le dorește pe acelea? Trupul nu ar putea cugeta el însuși pe seama sa cele veșnice și nu ar putea cugeta cele din afară de sine. Căci el este muritor și vremelnic. E necesar să fie altul cel ce cugetă cele opuse trupului și contrare firii lui. Și ce ar putea fi acesta, dacă nu sufletul rațional și nemuritor? Dar acesta nu e exterior trupului, ci e interior lui, precum cântărețul face să răsune în liră cele mai înal­te. Și cum, iarăși, ochiul văzând prin fire și urechea auzind prin fire, omul se întoarce de la unele din ele și le alege pe altele? Cine este cel ce întoarce ochiul de la o vedere? Sau cine închide urechea ca să nu audă ceea ce ea aude prin fire? Sau cine împiedică adeseori gustarea, care e gustare prin fire, de la pornirea ei naturală? Cine reține mâna, care se întinde prin fire, de a lucra, de a atinge ceva? Cine oprește mirosul, care e făcut și el pentru a mirosi, de la a percepe ceva prin mirosire? Cine lucrează acestea împotriva înclinărilor naturale ale trupului? Sau cum trupul, abătându-se de la fire, urmează sfaturile altuia și se lasă cârmuit spre ceea ce îi convine aceluia? Toate acestea nu fac decât să arate sufletul rațional ca fiind conducătorul trupului. Căci trupul nu se mișcă el însuși, ci e condus și purtat de altul, precum nici calul nu-și pune el însuși hățul, ci e mânat de stăpânul său. De aceea se dau și legi oamenilor pentru a face cele bune și a ocoli răul.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, omilia a IX-a, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 174

„Bine au definit unii sănătatea: echilibru al energiilor naturale. Nu te-ai depărta de adevăr dacă ai defini la fel şi sănătatea sufletească. Pentru că sufletul, în chip firesc şi fără să fie învățat, doreşte ce îi este propriu, de aceea toți laudă castitatea, aprobă dreptatea, admiră curajul şi râvnesc priceperea. Aceste virtuți sunt mai proprii sufletului decât trupului sănătatea.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)