Luca 5, 27–32

„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut un vameș, cu numele Levi, care ședea la vamă, și i-a zis: Vino după Mine! Atunci, lăsând toate, el s-a ridicat și a mers după El. Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa lui. Și era mulțime mare de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă. Dar fariseii și cărturarii lor murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii? Iar Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. Căci n-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință.”

Dumnezeu nu vrea pedepsirea păcătoșilor

Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creştinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 46

„Pentru ce am mai aminti aici de mulțimea nenumărată a celor ce şi-au schimbat viața lor de desfrâu când au aflat de această învățătură? Căci Hristos nu a chemat la pocăință nici pe cei drepți şi nici pe cei cumpătați, ci pe cei nelegiuiți, pe cei vicioşi şi pe cei nedrepți. El a zis: N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoşi la pocăință (Luca 5, 32). Căci Părintele cel ceresc vrea mai degrabă pocăința păcătosului decât pedepsirea lui.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia IV, 17, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 105

„El Se îndură şi aşteaptă îndelung întoarcerea noastră; păcătuind, El ne suferă şi aşteaptă să ne pocăim; căzând iarăşi, nu se ruşinează ca iarăşi să ne primească, după cum a spus Profetul: Oare acela care cade nu se mai scoală, iar cel ce se abate nu se mai întoarce? (Ieremia 8, 4). Se cuvine, doar, ca noi să avem cuget curat şi să ne întoarcem - îndată şi definitiv - şi să cerem ajutorul Lui; pentru că El este gata să ne mântuiască. El aşteaptă avântul arzător al voinței noastre îndreptată către El - atât cât ne este cu putință – buna-credință şi osârdia (ce depinde de) voința noastră. Îndreptarea, însă, toată, El o săvârşeşte întru noi. (...) Să ne sârguim, deci, fraților, ca unii ce suntem fii ai lui Dumnezeu, să ne dezbrăcăm de toată deprinderea cea rea, de nepăsare şi trândăvie şi să fim gata şi demni a-L urma; să nu amânăm (acest lucru) de la o zi la alta, furați de răutate. Că nu ştim când va avea loc ieşirea noastră din trup.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Despre înălțarea minții, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 319

„Să ne aducem aminte de păcatele noastre, dar să nu deznădăjduim de mântuire. Pentru că şi acesta este un vicleşug al celui viclean; acesta ne aminteşte de păcatele noastre (nu pentru a ne pocăi, ci) pentru a ne duce la deznădejde. Noi, însă, zicem că dacă Domnul, venind (în lume), a fost doctorul orbilor, al surzilor şi al paraliticilor, că dacă pe morți care de mult putreziseră i-a înviat, cu atât mai mult va vindeca orbirea minții, slăbiciunea sufletului şi surzenia inimii (noastre). Pentru că nimeni altul n-a creat sufletul, afară de cel ce a creat trupul.”

(Pr. Narcis Stupcanu)