Luca 6, 12-19 (Alegerea celor doisprezece apostoli)

„În vremea aceea Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și, când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli: pe Simon, căruia i-a zis Petru, și pe Andrei, fratele lui, și pe Iacov, și pe Ioan, și pe Filip, și pe Bartolomeu, și pe Matei, și pe Toma, și pe Iacov al lui Alfeu, și pe Simon numit Zilotul, și pe Iuda al lui Iacov, și pe Iuda Iscarioteanul, care L-a vândut. Și, coborând împreună cu ei, au stat în loc șes, El și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți.”

Bucuriile apostolilor

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 951-952

„(...) Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbră­căminte, sau primejdia, sau sabia? (Romani 8, 35). Auzi cum făgă­duiește că nu va fi nimic care să se opună sau să taie puterea iubirii lui față de Hristos? Iar dacă a iubi pe Hristos înseamnă a păstori turma și a paște mieii lui Hristos, cum nu va fi cu totul vădit că aceasta este mai tare și decât moartea și decât prigonirile și ­sabia, și că cel ce propovăduiește cuvântul mântuitor celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu va disprețui cu totul orice strâmtorare? (...) Să vă îmbărbătați spre luptă, încingându-vă cu nădejdea pentru cei ce sunt de mântuit. Deci, chiar dacă s-ar întâmpla să pătimiți pentru aceasta, să nu vă lăsați duși spre lene și slăbirea inimii, ci mai ales atunci să vă bucurați și mai mult, văzând că se împlinește și prin voi voia Celui ce vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4). Căci și Eu M-am bucurat de acestea și am socotit ostenelile foarte dulci. Când deci, zice, veți vrea să aveți o atât de mare bucurie, care am socotit că Mi se cuvine, atunci o veți avea desăvârșită și întreagă, căci bucuria deplină și desăvârșită socotim că este cea în Dumnezeu, pentru Dumnezeu și pentru fapte bune, pentru nădejdea fermă și neclintită. Când ne vine pentru cele ce se cuvin, o simțim nu numai noi, ci și Iisus Însuși. Iar bucuria nedesăvârșită zicem că este cea din lume, pentru ușurătatea ei, pentru lucruri pentru care nu ar trebui să se producă, adică pentru lucruri lumești, care zboară ca o umbră, așa cum zicem, că este cu totul urât ceea ce se pare unora că e drept și corect în unele lucruri pământești. Căci zice și fericitul David despre cei ce se opun slavei lui Dumnezeu: Cu ură desăvârșită i-am urât pe ei” (Psalmi 138, 22).

(Pr. Narcis Stupcanu)