Luca 6, 24-30 (Vai vouă!)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră! Vai vouă, celor care sunteți sătui acum, că veți flămânzi! Vai vouă, celor care astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui! Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine! Căci tot așa făceau prorocilor mincinoși părinții lor. Iar vouă, celor ce ascultați, vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te lovește peste obraz, întoarce-i și pe celălalt; pe cel ce-ți ia haina nu-l împiedica să-ți ia și cămașa; oricui îți cere, dă-i; și de la cel care ia lucrurile tale nu cere înapoi.”

Când facem rău, ne facem rău

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXIX, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 903-904

„Ce spui? Ai dușmani și nu îți este rușine? Nu ne este de ajuns că ne este dușman diavolul? Pentru ce ni-i mai facem dușmani și pe cei de aceeași fire cu noi, pe oameni? O, dacă nici diavolul n-ar voi să ne ducă război, atunci nici el n-ar mai fi diavol! Nu știi, oare, cât de mare e plăcerea după împăcare? N-are importanță că nu-ți dai seama de ea când ești cuprins de dușmănie. Atunci vei putea cunoaște bine că e mai plăcut să-l iubești pe cel ce ți-a făcut rău decât să-l urăști, când ai pus capăt dușmăniei.
Pentru ce-i imităm pe cei nebuni, sfâșiindu-ne unii pe alții, războindu-ne cu propriul nostru trup? Ascultă ce cuvinte grele se spun în legea veche despre unii ca aceștia! Căile celor care țin minte răul duc la moarte (Proverbe 12, 29); Omul ține mânie asupra omului și de la Dumnezeu cere vindecare (În­țe­lepciu­nea lui Isus Sirah 28, 3). Scriptura grăiește așa, deși a îngăduit ochi pentru ochi și dinte pentru dinte (Ieșirea 21, 24).
- Atunci pentru ce mai ține de rău?
- Pentru că legea veche a îngăduit asta nu ca să ne scoatem unii altora ochii și dinții, ci pentru ca să ne abținem de la rău de frica de a nu ni se scoate ochiul sau dintele. De altfel, cuvintele acestea vorbesc de o mânie trecătoare, pe când ținerea de minte a răului arată că sufletul cugetă numai la rău. Spui că dușmanul tău ți-a făcut rău. Dar nu ți-a făcut atâta rău cât rău îți faci ție însuți ținând minte răul! De altfel, nici nu-i cu putință ca un om bun să sufere ceva rău. (...) Să nu căutăm să punem la inimă relele ce ni le fac alții, că de le punem la inimă, ne facem nouă înșine rău și ne slăbănogim sufletul. Nu ne este atât de mare durerea pricinuită de răutatea semenului nostru cât durerea pricinuită de chinul nostru sufletesc. De aceea plângem și suntem abătuți când ne ocărăște cineva; de aceea când ne răpește cineva ceva pățim ce pățesc copiii cei mici, pe care îi zădărăsc cei mai în vârstă și mai șugubeți supărându-i pentru niște lucruri de nimic, nu pentru cine știe ce mare lucru; aceia, dacă îi văd pe cei mici că se supără, continuă să-i necăjească; dar, dacă îi văd că râd, îi lasă în pace.”

(Pr. Narcis Stupcanu)